Politică
Grevă japoneză la Romgaz
Angajaţii Romgaz Mediaş au fost în
grevă japoneză, astăzi, ca reacţie la anunţul făcut de ministrul-delegat pentru Energie, Constantin Niţă, care are în vedere înfiinţarea unui sediu secundar al companiei la Bucureşti. O astfel de măsură ar putea fi doar primul pas înaintea unei mutări definitive.
Forţele politice, administraţia locală şi societatea civilă s-au mobilizat din nou exemplar. În urma unei decizii luate, ieri, în biroul executiv al Sindicatului Liber Romgaz Mediaş, angajaţii societăţii s-au aflat, astăzi, în grevă japoneză. Ei au purtat banderole albe pe mâna stângă, potrivit liderului de sindicat Ioan Stoicovici.
Sibiul are buget
Consilierii locali au aprobat, ieri, în şedinţă ordinară, bugetul municipiului Sibiu pentru anul 2013, în valoare totală de 371.656.800 de lei. Aproape jumătate din bani se vor cheltui pentru infrastructură.
În anul 2012 bugetul prevăzut a fost de 351.100.000 milioane lei, iar bugetul executat a fost de 306.000.000 milioane. Prin urmare, bugetul de anul acesta este cu 6% mai mare decât cel prevăzut pentru 2012 şi cu 22% mai mare decât cel executat anul trecut.
Cei trei sunt doi
98 de democrat-liberali sibieni participa astazi, la Convenţia Naţională. Preşedintele organizaţiei judeţene, Ion Ariton, o susţine pe Elena Udrea, dar alţi membri marcanţi şi-au anunţat sprijinul pentru Vasile Blaga. Cel de-al treilea candidat la şefia formaţiunii, Monica Macovei, nu şi-a prezentat moţiunea la Sibiu, dar nici nu contează în economia votului.
Vasile Blaga s-a întâlnit cu membrii PDL Sibiu pe 10 martie, la hotelul Ramada, unde şi-a lansat moţiunea de candidatură intitulată „România dreaptă, PDL – politică dincolo de lozinci“. El a fost însoţit de mai mulţi vicepreşedinţi şi de câţiva europarlamentari, dar şi de primari importanţi din judeţele Sibiu, Alba şi Mureş.
Iohannis: USL expiră în 2016
Prim-vicepreşedintele liberal Klaus Iohannis crede că partidul său poate rămâne la guvernare din 2016. „Este nerealist să credem că PNL-ul va avea în viitorul apropiat 51% din voturile valabil exprimate, dar poate avea suficiente voturi pentru a guverna fie singur, fie într-o coaliţie în care dă primul-ministru. Ar fiRead More
Urmărit penal
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au început urmărirea penală faţă de fostul deputat social-democrat Ioan Cindrea, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări din 2011 a Agenţiei Naţionale deRead More
Basescu la Conventia Nationala PDL: „Dupa 2014, obiectivul meu este constructia unei drepte puternice”
„Alegerea domnului Boc la Cluj este proba ca, oricat ar fi de dificil un program executat in perioada de criza, daca este explicat, poate fi inteles de romani”, le-a spus presedintele Traian Basescu, acum cateva minute, delegatilor prezenti la Conventia Nationala Extraordinara a Partidului Democrat Liberal.
Conventia Nationala a inceput, in jurul orei 10, la Complexul Romexpo din Capitala, in prezenta a 4.200 din cei 5.009 delegati ai organizatiilor judetene.
Vin banii „de la judeţ“
600000 de lei va primi municipiul Sibiu, anul acesta, de la Consiliul Judeţean Adică doar trei sferturi din fondurile obţinute în 2012 Ajutorul pentru Mediaş s-a redus de la 600.000 la 400.000 de lei. Tot atât vor primi şi oraşele mici ale judeţului. În schimb, pentru fiecare comună au fost prevăzute sume considerabil mai mari faţă de anul trecut.
Finanţare „la pachet“: municipiul Mediaş şi oraşele Agnita, Avrig, Cisnădie, Copşa Mică, Dumbrăveni, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Sălişte şi Tălmaciu vor primi câte 400.000 de lei de la bugetul judeţului, dacă aleşii vor aproba, în şedinţa extraordinară din această după-amiază, proiectul de buget pregătit de conducerea Consiliului Judeţean Sibiu (CJS).
Porr ia ştafeta
Medicul Paul Jürgen Porr a preluat şefia Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR). Născut în 1951, la Mediaş, Porr este consilier judeţean şi conduce Secţia Clinică Medicală I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Reprezentanţi ai FDGR din întreaga ţară s-au reunit marţi la Sibiu, după ceRead More
Primul pas
Primarul municipiului Sibiu şi prim-vicepreşedinte PNL, Klaus Iohannis, este de acord ca specialişti locali din mai multe domenii să realizeze un studiu care să demonstreze că Sibiul merită să fie capitală regională, a anunţat senatorul PNL Sorin Ilieşiu. Documentul ar urma să fie anexat demersurilor tuturor parlamentarilor de SibiuRead More
Jalbă la Ponta
Primarul oraşului Copşa Mică, Tudor Mihalache, cere Guvernului bani pentru proiectul de apă şi canalizare. „Demersul are loc după ameninţarea paradoxală a Administraţiei Finaţelor Publice care intenţionează să nu mai aloce cotele defalcate din TVA şi impozit pe venit, conform legii, către bugetul local al oraşului Copşa Mică, dinRead More
Zoo Sibiu: concurenţă sălbatică
Grădina zoologică din Sibiu, cea mai veche din ţară, ar putea pierde turişti din cauza unor investiţii masive făcute în judeţele învecinate. La Braşov, parcul zoo se află în plină modernizare şi extindere, iar cel din Turda va fi redeschis publicului în această primăvară, fiind primul din ţară cu rinoceri şi girafe.
PNL îşi ia partea leului
Omul de afaceri Marcel Luca (foto) va fi, de săptămâna viitoare, noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, în locul senatorului Nicolae Neagu, ca urmare a acordului între liberali, conservatori şi social-democraţi. Luca este membru al Biroului Politic Judeţean al organizaţiei PNL Sibiu. „Îl cunosc pe dl. Marcel Luca, am făcut campanie împreună, a fost un om activ în campanie, este economist. Cred că poate să fie util în conducerea judeţului, ca vicepreşedinte care are şi atribuţii în partea economică“, a comentat Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean. Potrivit liderului PNL Sibiu, Mircea Cazan, Luca este liberal de două decenii.
Bugetul lui Cindrea
Cele peste 65 de milioane de lei economisite din anii anteriori vor fi cheltuite, anul acesta, pentru nevoile de dezvoltare ale judeţului, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu (CJS), Ioan Cindrea. „Într-o perioadă de criză, fiecare leu trebuie introdus în dezvoltare“, motivează el.
În opinia preşedintelui CJS, alocarea unei treimi din buget pentru dezvoltare reprezintă o proporţie optimă. „V-o spune un om cu un doctorat în economie, o spun şi toţi cei care au ştiinţă în acest domeniu“, a dat asigurări Cindrea.
Iohannis, guvernatorul liberal?
Proaspăt liberal cu acte, Klaus Iohannis nu renunţă la funcţia de primar, ba chiar îşi doreşte funcţie de guvernator al unei regiuni care să aibă capitala la Sibiu. „Acum nu vizez postul de prim-ministru, cum nu vizez nici postul de preşedinte. Eu nu plec acum din Sibiu. Am intrat în PNL pentru a întări poziţia Sibiului. Nu renunţ nici la Primărie, nici la Sibiu“, a anunţat el.



















