Proiecte ale Sibiului, prioritare pentru finanțare de la bugetul de stat, în viziunea PNL
Președintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a promis că va susține cinci proiecte care să se regăsească în bugetul de stat pe anul 2019.
Președintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a promis că va susține cinci proiecte care să se regăsească în bugetul de stat pe anul 2019.
Dr. Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, va primi medalia de onoare a Forumului Democrat al Germanilor din România.
Deputatul liberal Nicolae Neagu consideră că Mihai Eminescu „a oferit întregii națiuni bucuria poeziei și a dat șansa țării să contribuie la dezvoltarea culturii universale”.
Majorarea tarifelor pentru parcare nu se justifică, în condițiile în care municipalitatea sibiană nici măcar nu se îngrijeşte ca parcările să fie curăţate de zăpadă, susține Organizaţia Municipală PSD Sibiu.
Crima de la Mediaș arată din nou natura profund infracțională și anti-națională a guvernării PSD-ALDE, consideră liderul liberalilor sibieni, Raluca Turcan.
Jurnaliștii care au sosit în România alături de președintele Comisiei UE, Jean-Claude Juncker, președintele Consiliului UE, Donald Tusk, și președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, au fost invitații ministrului Turismului, Bogdan Trif, într-o vizită la Sinaia.
Fostul prim-ministru Dacian Cioloș și-a anunțat decizia de a candida la alegerile europarlamentare.
Aproape 7 din 10 români (68%) au auzit despre faptul că România deține, în 2019, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, iar peste trei sferturi dintre români consideră că aceasta este un lucru bun pentru țara noastră, arată un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES.
Președintele Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu, Bogdan Trif, îi cere președintelui Klaus Iohannis să înceteze „acțiunile defăimătoare la adresa României și să respecte Constituția țării“, după ce premierul Viorica Dăncilă a reiterat cele două propuneri pentru Dezvoltare şi Transporturi, Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici.
Deputatul PNL Nicolae Neagu consideră că debutul Președinției Consiliului UE s-a făcut cu stângul, în condițiile în care „cel mai slab guvern din istoria modernă a României“ nu prezintă credibilitate.
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, face apel la implicare din partea autorităților locale din județul Sibiu. „Aștept mai multă implicare din partea autorităților locale din Sibiu pentru a pune în valoare județul nostru”, a declarat acesta.
Președintele Iohannis își continuă „misiunea de sabotaj a intereselor României” refuzând să numească doi miniștri la conducerea a două ministere cheie din Guvernul României, Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale, susține Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu.
Sibiul s-a dovedit în 2018 locul celui mai longeviv protest din România, flashmobul mut care are loc zilnic, de un an de zile, în faţa sediului organizaţiei judeţene a PSD, loc situat la mică distanţă de curtea Colegiului Brukenthal, unde preşedintele Klaus Iohannis a ales să îşi anunţe în lunaRead More
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, împreună cu soţia sa, la slujba de Crăciun de la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu.