MAIDAN, regia Sergei Loznitsa, a luat Marele Premiu la Astra Film Festival, 2014
Sâmbătă, 11 octombrie 2014, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor au fost anunțate filmele câștigătoare ale celei de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival. Un juriu prestigios format din profesioniști de top ai cinemaului au evaluat filmele din secțiunile competiționale: CristiRead More




La fel ca în fiecare an, de Sărbătoarea Înălţării Domnului, în comuna sibană Sadu, sunt cinstiţi eroii neamului, de către cetăţenii localităţii. Şi în acest an, după săvârşirea sfintei Liturghii, elevii şi profesorii Şcolii „Samuil Micu” din Sadu s-au întâlnit în faţa Primăriei, unde au fost întâmpinaţi de autorităţile locale, alături de care s-au îndreptat apoi, în alai de mare sărbătoare în centrul comunei, mai precis la Monumentul Eroilor, acolo unde au fost depuse coroane de flori.

Panouri solare din doze de bere, case cu pereţi din sticle de plastic sau mobilier din anvelope uzate sunt doar câteva dintre ideile studenţilor de la Inginerie şi Protecţia Mediului în Industrie. 
Astăzi începe o nouă aventură handmade în centrul Sibiului. Protagoniștii: 40 de artiști aleși pe sprânceană, cu obiecte deosebite, făcute special pentru cea de-a 14-a editie a târgului ArtBoutique. Toți stau înșirați frumos în fața Muzeului de Etnografie Universală Franz Binder, așteptându-i pe cei care știu să le aprecieze valoarea și pun preț pe bunul gust. Cei dornici de o asemenea aventură sunt așteptați astăzi și mâine, în Piața Mică, în intervalul orar 10:00 – 22:00.

Cea de-a treia ediţie a turneului de fotbal feminin al Consulatului General German din Sibiu a fost câştigată de echipa Colegiului Naţional „Octavian Goga“, antrenată de profesorul Ioan Lupu. Pe locul doi s-a situat Liceul Teoretic Dumbrăveni, iar pe locul trei, Colegiul Tehnic Textil „Cibinium“

Peste 20 de persoane din judeţul Sibiu
Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu i-a decernat, ieri, titlul de Doctor Honoris Causa dr. ing. Detlef Zühlke, din cadrul Universită
Prin expoziţia retrospectivă Constantin Blendea, Muzeul Naţional Brukenthal are parte de un regal de artă contemporană. În egală măsură, creaţia unuia dintre maeştri picturii româneşti a secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea este onorată prin găzduirea într-un spaţiu al valorilor consacrate: în cel mai vechi şi original muzeu din România.








