Aplicaţie salvatoare pe mobil
Crucea Roşie Sibiu se alătură iniţiativei lansate la nivel naţional de către organizaţie, prin aplicaţia de prim ajutor disponibilă pe telefonul mobil. Aplicaţia vine în ajutorul oricărei persoane care, la un moment dat, se poate afla în rolul de salvator, un astfel de ghid cu toate informaţiile necesare făcând diferenţa dintre viaţa şi moarte. Programul are o interfaţă practică şi un meniu care oferă posibilitatea navigării uşoare şi rapide. Secţiunea „Învaţă“ prezintă diverse situaţii care necesită o intervenţie de prim ajutor. Pentru fiecare dintre acestea, aplicaţia contribuie la înţelegerea şi recunoaşterea problemei, iar instrucţiunile explică modul de acţiune.

Colecţiile de publicaţii periodice din perioada modernă şi contemporană, în special presa sibiană, colecţiile speciale, precum şi fondul de carte veche din patrimoniul Bibliotecii Judeţene „Astra“. vor avea vizibilitate internaţională prin intermediul portalului www.europeana.eu, în urma dotării instituţiei cu un scanner profesional.









