Chioşcuri pentru presă
Firma care a câştigat procedura de licitaţie pentru închirierea domeniului public în vederea amplasării de chioşcuri de distribuţie a presei a început montarea acestora. Şase din cele 12 chioşcuri pentru difuzarea presei au fost deja amplasate pe străzile Henri Coandă, Semaforului, Gorjului, Haţegului, Calea Guşteriţei şi în Parcul Astra. Celelalte chioşcuri sunt vor fi amplasate în săptămânile viitoare în următoarele locaţii: Bulevardul Victoriei, Râului – Gladiolelor, Valea Aurie, strada Ştefan cel Mare, strada Luptei şi Piaţa 1 Decembrie. Potrivit legislaţiei locale, construcţiile vor fi


Începând de joi, sportivii care vin la Sibiu vor beneficia de condiţii de cazare de trei stele. Hotelul aflat în administarea Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret şi-a dublat capacitatea de cazare şi are acum şi un centru de recuperare dotat cu saună şi săli de fitness.
Dacă temperaturile ridicate sunt prea greu de suportat, sibienii se pot adăposti chiar şi în biserici[/caption]Temperaturile de peste 34 de grade înregistrare în ultimele zile la Sibiu i-au determinat pe reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu să întocmească un plan de acţiune pentru a preîntâmpina temperaturile extreme. În acest sens, au fost atenţionate primăriile din judeţ, pentru a fi pregătite să instaleze corturi în caz de caniculă.








