Timp liber
Distribuirea alimentelor din partea Uniunii Europene se apropie de final
Beneficiarii înscriși pe listele de distribuire a alimentelor din partea Uniunii Europene care nu și-au ridicat cantitățile care le revin, mai pot face acest lucru până în data de 15 martie. După această dată municipalitatea va returna aceste alimente Consiliului Județean pentru a fi redistribuite. Până în prezent, din totalulRead More
CALENDARUL SĂPTĂMÂNII
Premieră la Teatrul de Balet Sibiu
LA VIVANDIERE, ANOTIMPURILE
Premiera: miercuri, 27 februarie, ora 19.00
Reluare: joi, 28 februarie, ora 19.00
Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu
Muzica: Cesare Pugni; Coregrafia originală: Arthur Saint-Leon; Punere în scenă: Pavel Rotaru; Scenografie: Alin Gavrilă
Durata: 15 minuteBiblioteca digitală
Colecţiile de publicaţii periodice din perioada modernă şi contemporană, în special presa sibiană, colecţiile speciale, precum şi fondul de carte veche din patrimoniul Bibliotecii Judeţene „Astra“. vor avea vizibilitate internaţională prin intermediul portalului www.europeana.eu, în urma dotării instituţiei cu un scanner profesional.
În ultimul trimestru al anului 2012, cu fondurile alocate din bugetul Consiliului Judeţean, biblioteca a achiziţionat un scanner de format A2. Acest aparat a început să fie folosit pentru continuarea proiectului de a digitiza presa locală din perioada modernă şi contemporană, care va putea fi astfel consultată de un public considerabil mai mare.Campioni la snowboard
Șase locuri pe podium, patru sibieni. O performanță incredibilă pentru tinerii snowboarderi sibieni pregătiți de Andy Fazekas la campionatele naționale de snowboard. Desfășurată la Predeal, competiția a adunat la start cei mai buni snowboarderi din țară. La ambele categorii, fete și băieți, Sibiul a dominat clar competiția. Fetele s-au descurcat excelent și au ocupat toate cele trei locuri ale podiumului. Ruxi Brad, locul I, Anastasia Groza, locul II și Mihaela Suciu, locul III. La băieți, competiția a fost mult mai strânsă, însă Andrei Mareș s-a clasat pe primul loc și, astfel, va reprezenta România, alături de Peter Almași din Baia Mare și Ionuț Ungureanu, din Predeal, la Festivalul Olimpic al Tineretului European.
CALENDARUL SĂPTĂMÂNII
Film
Hansel & Gretel: Witch Hunters (Germania, SUA, 2013, Acţiune)
Distribuţia: Jeremy Renner, Gemma Arterton, Famke Janssen
Filmul poate fi vizionat în perioada 15 – 21 februarie, orele 14:00*, 16:30, 19:00, 21:30. Filmele de joi rulează doar de la ora 14:00! Preţ bilet: 12 lei (10 lei redus*).
IM-18 Interzis minorilor sub 18 ani2% pentru Pediatrie
„Copiii noştri sunt viitorul nostru!“ este campania lansată de Spitalul Judeţean de Pediatrie Sibiu care are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii care au nevoie de tratamente costisitoare şi investigaţii. Prin intermediul campaniei sibienii pot dona 2% din impozitul pe venit, în cazul persoanelor fizice sau printr-un contractRead More
Mai puţine domenii, mai multe locuri
Universitatea „Lucian Blaga“ Sibiu (ULBS) renunţă, de anul viitor, la şase domenii de studii atât pentru licenţă, cât şi pentru master. Şi la ID va fi redus numărul de locuri.
Anul viitor va începe la universitatea sibiană cu mai puţine locuri, după ce o serie de domenii de studiu vor fi scoase din portofoliu. Astfel, ULBS renunţă la inginerie mecanică, marketing, economie, fizică, statistică şi informatică economică şi relaţii economice internaţionale şi cibernetică, atât la programele pentru licenţă, cât şi la cele pentru master. Pe lângă acestea, la programele de master nu vor mai exista nici domeniile inginerie electronică şi telecomunicaţii, inginerie aerospaţială, autovehicule, transporturi, biotehnologii, mecatronică şi robotică, ingineria mediului, medicină dentară, farmacie, cibernetică, ştiinţe ale educaţiei şi studii culturale.
De marţi se distribuie câte un litru de ulei.
De marţi, 12 februarie, Serviciul Asistenţă Socială va distribui câte un litru de ulei fiecărui beneficiar înscris pe listele iniţiale şi suplimentare. Este vorba de o cantitate totală de 11 tone de ulei primită de Serviciul Asistenţă Socială la începutul campaniei de distribuire. Această cantitate nu era însă suficientă pentru ca toţi beneficiarii să primească cei 7 litri de ulei prevăzuţi, astfel că serviciul abilitat a decis să aştepte livrarea cantităţilor totale solicitate Consiliului Judeţean.
Lectii gratuite
Liceenii din clasele a X-a și a XI-a care doresc să învețe limba germană o pot face gratuit la Facultatea de Litere și Artă din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu. Cursul pentru nivelul de bază va începe în data de 25 februarie, iar înscrierile vor avea loc în zileleRead More
CALENDARUL SĂPTĂMÂNII
„The Last Stand“ (SUA, 2013, acţiune, crimă, thriller)
Distribuţia: Arnold Schwarzenegger, Forest Whitaker, Johnnie Knoxville, Titos Menchaca
Şeful unui cartel al drogurilor evadează de la tribunal şi goneşte spre graniţa cu Mexicul. Nu-i stau în cale decât şeriful Ray Owens (A. Schwarzenegger) şi subordonaţii săi neexperimentaţi.
Nota IMDb: 7,1/10
Filmul poate fi vizionat în perioada 8 – 4 februarie, orele 14:00*, 16:30, 19:00, 21:30. Filmele de joi rulează doar de la ora 14:00! Preţ bilet: 12 lei (10 lei redus*).Hipertiroidismul la câine.
Sunt situaţii în care testele sangvine atestă un nivel ridicat al T4. Poate fi o infecţie sau o afecţiune tiroidiană. T4 este de fapt o măsură a nivelului de tiroxină din sângele câinelui. Glanda tiroidă produce acest hormon ce are rol metabolic major. Nivelurile ridicate la câini sunt mai puţinRead More
„Alo, vă felicităm, sunteţi fericitul câştigător al unui premiu!”
Este expresia auzită la telefon de sute de abonaţi ai serviciilor de telefonie mobilă, expresie care, în primele secunde, a adus bucurie, iar ulterior, tristeţe şi pagube destul de însemnate celor care au dat curs mai departe conversaţiei.
Abilitatea oratorică şi politeţea excesivă sunt atuurile de bază ale celor care se ocupă cu acest gen de înşelătorii, reuşind, nu de puţine ori, să convingă diverse persoane să le trimită sume de bani sau să cumpere diverse lucuri spre exemplu cartele telefonice şi să tasteze codurile de reîncărcare apelanţilor.Reteta Saptamanii:Escalop cu ciuperci
Ingrediente: 1 kg cotlet sau carne de porc pt friptură, 400 g ciuperci, 200 g şuncă, 100 g unt, 500 g sos tomat, 100 g făină, 100 ml vin roşu, 100 ml ulei, sare, piper după gust. Mod de preparare: Carnea se spală, se porţionează câte două bucăţi la porţie,Read More
Câştigători la plata facturii pentru apă
Urmare a extragerii din data de 1 februarie a.c. desfășurată la casieriile societății „Apă Canal” SA Sibiu, câştigătorii lunii sunt:
– Municipiul Sibiu: Liliana Hadar, str. S.Brukenthal nr.4; Lucia Elena Merintean, str.Badea Cârțan nr.14 și Ștefan Ursu, str. Papiu Ilarian nr.9