Premierele toamnei în fotografiile Focus Sibiu
Fotografii Asociației Focus Sibiu, Sebastian Marcovici și Dragoș Dumitru, prezintă expoziția „Viziuni ale revoltei și tragediei”.
Fotografii Asociației Focus Sibiu, Sebastian Marcovici și Dragoș Dumitru, prezintă expoziția „Viziuni ale revoltei și tragediei”.
Programul de vizite în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA se modifică începând de luni, 6 octombrie. Mai precis, Muzeul în aer liber va fi deschis turiştilor şi localnicilor deopotrivă între orele 10:00 şi 18:00, iar accesul se va realiza pe cele două porţi aflate în Calea Răşinari (poarta principală şiRead More
Ce poate fi mai frumos decât un festival cu 23 de poeţi participanţi, din 13 ţări, de pe 3 continente?
Festivalul Internaţional de Film Transilvania din Sibiu s-a încheiat duminică seară, după cinci zile în care filmele artistice şi documentarele, concertele, proiecţiile speciale şi surprizele din program au atras peste 10.000 de spectatori.
Centrul Cultural German Sibiu oferă, din data de 8.07.2013, copiilor între 4 şi 7 ani şi elevilor cu vârste între 8 şi 12 ani, posibilitatea de a participa la cursuri de limba germană nivel începător sau avansat.
Proiectul iniţiat de Asociaţia Internationala Become a fost prezentat în cadrul Ambasadei Culturale a Sibiului la Bucureşti – Institute. The Cafe, de iniţiatorul proiectului, Radu Nechifor, şi de doi dintre invitaţii speciali, Felicia Filip şi Lucian Moraru, în cadrul unei conferinţe de presă. Simply the Best – Povestea Naiului, eveniment care va avea loc în Piaţa Mare din Sibiu, în data de 5 iulie 2013, este primul eveniment inclus pe agenda culturală 2013 care foloseşte această facilitate oferită de unul dintre partenerii Programului SIBIU SMART.