Festivalul „Florile Oltului” – regal folcloric la Avrig
Aflat la cea de-a 48-a ediție, festivalul folcloric „Florile Oltului”, unul din cele mai longevive festivaluri din țară, are loc ]n zilele de 13 și 14 iulie, la Avrig.
Aflat la cea de-a 48-a ediție, festivalul folcloric „Florile Oltului”, unul din cele mai longevive festivaluri din țară, are loc ]n zilele de 13 și 14 iulie, la Avrig.
În ciuda vremii capricioase, peste 15.000 de persoane sunt aşteptate să participe în acest weekend la festivalul Astra Multicultural de la Sibiu, organizatorii anunţând o serie de evenimente, precum animaţii culturale, ateliere interactive, muzică şi dansuri, meşteşuguri şi un maraton gastronomic.
Datorită calităților sale practice și extrem de versatile, mocheta câștigă tot mai multă apreciere din partea persoanelor care doresc să-și amenajeze locuința, biroul sau spațiul comercial.
Tradițiile locale și gastronomia specifică satului Săcădate au fost „ingredientele” unui nou brunch transilvănean reușit. (Sorin STANISLAV)
Muzeul ASTRA anunță că duminică, 14 iulie, între orele 17.00 și 20.00, marele maestru emerit al sportului românesc Ivan Patzaichin va fi prezent la evenimentul ASTRA Multicultural.
Din vara acestui an, sistemul de colectare selectivă a deșeurilor se modifică în urma implementării principiului “Plătește pentru cât arunci“, potrivit căruia, cu cât cetățenii vor selecta mai corect deșeurile, cu atât vor plăti mai puțin.
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu prezintă a cincea ediție a festivalului de poezie tânără Z9Festival, care va avea loc sâmbătă, 13 iulie, de la ora 19.00, în curtea Teatrului Gong.
În ultimii ani, se pare că s-a născut o patimă devastatoare de a dărâma tot ce funcţionează normal, o dorinţă de a sfărâma şi nimici cu o sete de-a dreptul criminală bunele intenţii. În continuare, dorinţa aceasta, din păcate, este tot mai aprigă.
În perioada 16 – 19 iulie, Asociația Musica Ricercata aduce în atenția iubitorilor de muzică clasică din Sibiu o serie de evenimente dedicate manuscriselor muzicale ale compozitorilor din secolele XVII – XVIII.
Studiul PwC European Private Business Survey exprimă statistic strigătul disperat al fiecărui angajator: NU GĂSIM PERSONAL CALIFICAT nicăieri în Europa de Est.
Muzeul ASTRA organizează, în perioada 11-14 iulie, evenimentul ASTRA Multicultural, ediţia a IV-a.
Comediile „Cerere în căsătorie”, regia Robert Raponja, „D’ale lolelor”, „Cheie pentru doi”, „Iubire cu năbădăi” – toate în regia lui Șerban Puiu, „Steaua fără nume”, regia Florin Coșuleț și șase reprezentații cu spectacolul „Faust”, regia Silviu Purcărete sunt ultimele spectacolele din stagiunea de vară a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu,Read More