Muzeul Asociațiunii poate fi vizitat gratuit cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului
Zilele Europene ale Patrimoniului reprezintă o ocazie excelentă pentru a descoperi tezaurul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Zilele Europene ale Patrimoniului reprezintă o ocazie excelentă pentru a descoperi tezaurul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă duminică, 15 septembrie, de la ora 18.00, premiera spectacolului „#projectfood” în regia lui Robert Bălan, după un text original de Elena Vlădăreanu.
Artiști fotografi din întreaga lume au participat la unul dintre cele mai importante evenimente culturale tradiţionale ale Sibiului: Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu, ediția a 20-a. Câștigătorii acestei ediții au fost desemnați după 3 zile de dezbateri aprinse.
Muzeul ASTRA organizează duminică, 15 septembrie, între orele 10 și 16, evenimentul „Cultură și gastronomie locală de pe Valea Hârtibaciului“.
Se vorbea în jur de 10 august 2019 de rectificarea bugetului pe anul 2019 afirmându-se că s-ar fi hotărât „uşurarea” bugetului educaţiei cu un milion sau un miliard de lei în schimbul majorării cu sume considerabile acela destinat primăriilor. (Să fie încercare de „astupare” a unei însemnate pierderi afirmate deRead More
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” marchează împlinirea a 75 de ani de activitate artistică neîntreruptă printr-o serie de turnee în Europa și America.
Patru generații de muzicieni se vor uni într-un program spectaculos cu muzica ce a unit generațiile, astăzi, în Piața Mare.
Un concert-eveniment susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, condusă de dirijorul Cristian Lupeș, alături de soliștii Francesco Tristano – pian și Michael Barenboim – vioară va avea loc vineri, 13 septembrie, la Sala Thalia, concert ce face parte din seria de evenimente organizate la Sibiu în cadrul Festivalului InternaționalRead More
După vacanța de vară, actorii naționalului sibian s-au reîntors pe scenă și vor prezenta în lunile septembrie și octombrie nu mai puțin de 32 de spectacole, în patru dintre cele cinci spații indoor de joc ale TNRS.
Asociația Sibiul de Odinioară organizează o nouă ediție a evenimentului gastronomic „Foodie – street food cuisine” care va avea loc pe strada și în parcul Cetății în perioada 12-15 septembrie.