Să trăim prin credinţă
De ce e importantă credinţa? Pentru că e condiţia esenţială în mântuire, este calea prin care noi primim harul divin oferit prin Hristos pentru a conlucra împreună cu el la mântuirea personală.
De ce e importantă credinţa? Pentru că e condiţia esenţială în mântuire, este calea prin care noi primim harul divin oferit prin Hristos pentru a conlucra împreună cu el la mântuirea personală.
Premierul Victor Ponta, candidat la preşedinţie din partea Alianţei PSD-PC-UNPR a făcut în ultimele zile o serie de declaraţii care trebuie să constituie un semnal de alarmă, pentru că devoalează riscul ca la Palatul Cotroceni să ajungă o persoană care nu va ţine cont de principiile democraţiei, o persoană pentruRead More
Ing Ioan Tușinean, președintele Consiliului de Administrație al S.C. Construcții S.A., a ținut să facă o serie de precizări în urma incidentului de la sfârșitul săptămânii trecute.
În ianuarie `99 m-am mutat în Sibiu, unde am lucrat ca jurnalist, timp de 7 ani. Țin minte perfect stadiul în care era orașul atunci, o urbe bătrânească și plictisită, în care oamenii erau sătui de cei pe care-i aleseseră. Se tot perindaseră pe la Primărie, cu efect zero asupraRead More
După ce a introdus în spaţiul public Religia ca temă de campanie şi a eşuat lamentabil, domnul Victor Ponta şi-a mandatat portavocea, pe dna senator PSD, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, să promoveze o nouă temă, tot murdară, atacul la viaţa privată de familie. „Nu ești un bun familist dacă nuRead More
Românii sunt deschişi, foarte prietenoşi şi foarte mulţi dintre ei vorbesc limba engleză, spune Stephen Collins, editor politic la The Irish Times.
Înainte de toate aş dori să mulţumesc tuturor locuitorilor comunei Orlat pentru înţelegerea şi cooperarea de care au dat dovadă pe perioada diferitelor lucrări de investiţii. De aproape opt ani Orlatul este într-un șantier continuu. Poate că unii se întreabă de ce doresc să continui activitatea la Primărie? M-am întors în urmă cu opt ani de la oraş, pentru totdeauna, cu gândul să construiesc nu să distrug în această comună, cum au făcut-o alţii, să contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor din Orlat, la schimbarea şi dezvoltarea comunei. Vreau să trăiesc alături de orlăţeni într-o localitate în care condiţiile să nu fie diferite de cele pe care le poţi întâlni la oraş.
Clasa pregătitoare provoacă nemulţumiri
Peste 80% din cei 634 de elevi evaluaţi la nivelul judeţului Sibiu au trecut testele efectuate de psihologici, ceea ce înseamnă că sunt apţi pentru a intra din toamnă în clasa pregătitoare. Cu toate acestea, rezultatele unui sondaj efectuat online de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) indică faptul că aproximativ trei sferturi dintre părinţi nu sunt de acord cu înfiinţarea clasei pregătitoare. Pe de altă parte, alţi 65% dintre respondenţi consideră că învăţământul nu este pregătit pentru a introduce din această toamnă clasa pregătitoare.
În Duminica Ortodoxiei, Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost plină de credincioşi, veniţi să participe la sărbătoarea primei adunări a ierarhilor din noua structură administrativă a Mitropoliei Ardealului
Catedrala mitropolitană din Sibiu, reprezentativă pentru Ortodoxia din Ardeal, a fost arhiplină în prima duminică din post, în care cinstim biruinţa dreptei credinţe asupra ereziei iconoclaste. Unitatea de credinţă sărbătorită în această duminică s-a răsfrânt şi în Mitropolia Ardealului, unde cei şase ierarhi sufragani ai istoricului scaun mitropolitan al Sfântului Andrei Şaguna au oficiat Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, format din slujitori ai lăcaşului de cult sibian, profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna” şi consilieri eparhiali.
În ce constă bogăţia ortodoxiei? În primul rând în păstrarea, în adevărata lor valoare, a celor două căi de transmitere a Revelaţiei: Sf. Scriptura şi Sf. Tradiţie. Dumnezeu este sursa, izvorul tuturor cunoştinţelor noastre despre divinitate. De la Dumnezeu ştim cine e Dumnezeu şi ce trebuie să facem noi!
E mai rău decât anul trecut. Deşi speram să fie mai bine. Cam astea sunt gândurile noastre, de vreo trei ani încoace. Şi, de fiecare dată, spunem în gând că mai rău de atât nu se poate. Iată că se poate. Cifrele din statistici ne sperie, graficele înţeapă josul paginilorRead More