Administrație

Piața Volantă „Transilvania” aniversează 10 ani de la înființare

Piața Volantă „Transilvania” aniversează 10 ani de la înființare

Administrație 11/10/2022 at 11:00

Sibienii sunt invitați să ia parte, sâmbătă, la evenimentele ce vor marca împlinirea a 10 ani de la înființarea Pieței Volante Transilvania. Cu același prilej, se va sărbători și „Ziua Recoltei”, astfel încât cumpărătorii vor avea la dispoziție o ofertă bogată de produse specifice toamnei, cât și de conserve pentru sezonulRead More

Încă două proiecte dedicate transportului public urmează să fie depuse pentru finanțare din PNRR

Încă două proiecte dedicate transportului public urmează să fie depuse pentru finanțare din PNRR

Administrație 11/10/2022 at 10:03

  În ședința extraordinară a Consiliului Local Sibiu care va avea loc marți, 11 octombrie, primarul Astrid Fodor supune aprobării încă două proiecte dedicate transportului public, ce urmează a fi depuse pentru obținerea finanțării europene nerambursabile în cadrul PNRR. Valoarea estimată a celor două proiecte însumează aproape 13 milioane deRead More

VIDEO: Cum arată modernizarea drumului județean 106 B Ocna Sibiului – Țapu

VIDEO: Cum arată modernizarea drumului județean 106 B Ocna Sibiului – Țapu

Administrație 10/10/2022 at 11:00

Apar noi imagini cu lucrările care se efectuează pentru modernizarea drumului județean 106 B Ocna Sibiului – Țapu. Lucrările au ajuns deja la un grad de realizare de 40%. Această investiție a CJ Sibiu, realizată cu fonduri europene, are ca termen de finalizare luna octombrie 2023.

Valul Renovării. Peste 700 de proiecte depuse în mai puțin de o oră

Valul Renovării. Peste 700 de proiecte depuse în mai puțin de o oră

Administrație 10/10/2022 at 10:45

CJ Sibiu a depus azi pentru finanțare, prin PNRR, două proiecte pentru eficientizarea energetică a clădirii Policlinicii Stomatologice a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și a sediului DGASPC Sibiu, str. Mitropoliei nr.2. Tot astăzi, 10.10.2022, de la ora 9, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Județean Sibiu, convocatăRead More

Utilaj nou de stingere a incendiilor pentru pompierii voluntari din Porumbacu de Jos

Utilaj nou de stingere a incendiilor pentru pompierii voluntari din Porumbacu de Jos

Știri din județul Sibiu 07/10/2022 at 10:09

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Porumbacu de Jos a fost dotat printr-un proiect depus la OJFIR Sibiu cu un utilaj mobil (UTV) de stingere a incendiilor, în valoare de 113.988 lei (TVA inclus). UTV-ul este dotat cu un sistem pentru stingerea incendiilor, care include un rezervor deRead More

Baia Populară Sibiu – „Cea mai valoroasă investiție în SPA”

Baia Populară Sibiu – „Cea mai valoroasă investiție în SPA”

Administrație 06/10/2022 at 15:17

Baia Populară Sibiu a obținut premiul secțiunii ”Cea mai valoroasă investiție în domeniul SPA (balenar/wellness)” acordat în cadrul Congresul turismului balnear și de wellness al României, organizat în perioada 4-6 octombrie la Sovata de către Organizația Patronală a Turismului Balnear din România. Premiul a fost acordat ca o recunoaștere aRead More

DCIM/101MEDIA/DJI_0856.JPG

Încă 7 proiecte pregătite pentru depunerea pentru obținerea finanțării europene

Administrație 06/10/2022 at 12:49

În ședința extraordinară a Consiliului Local Sibiu din data de 7 octombrie, Primăria Sibiu propune Consiliului Local aprobarea depunerii de noi proiecte în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, pentru obținerea finanțării europene nerambursabile.   “Eficientizarea energetică a clădirilor este o necesitate, atât din punct de vedere al reduceriiRead More

Potențiali investitori elvețieni în vizită la Consiliul Județean

Potențiali investitori elvețieni în vizită la Consiliul Județean

Administrație 06/10/2022 at 11:39

Consiliul Județean Sibiu a primit miercuri, 5 octombrie 2022, vizita unei delegații de oameni de afaceri din Elveția, interesați să investească în județul Sibiu. ”Este îmbucurător faptul că județul Sibiu devine tot mai atractiv pentru investitorii străini, aspect confirmat și de antreprenorii elvețieni prezenți astăzi la Consiliul Județean care ne-auRead More

Podul de pe șoseaua Alba Iulia se închide complet traficului în perioada 10-14 octombrie

Podul de pe șoseaua Alba Iulia se închide complet traficului în perioada 10-14 octombrie

Administrație 06/10/2022 at 11:24

Lucrările de construcție a noului pod de pe șoseaua Alba Iulia avansează. Până în prezent s-au realizat fundațiile, s-au montat picioarele și capetele podului pe care urmează să se amplaseze grinzile prefabricate ce vor susține suprafața carosabilă. În perioada 10-14 octombrie se vor monta aceste grinzi, iar pentru a permiteRead More

Comuna Șeica Mare are un sistem nou de iluminat cu LED-uri

Comuna Șeica Mare are un sistem nou de iluminat cu LED-uri

Știri din județul Sibiu 05/10/2022 at 14:17

Primăria Comunei Șeica Mare a finalizat recent un proiect în valoare de aproape un milion de lei, finanțat prin Agenția Fondului de Mediu pentru schimbarea iluminatului public în toate localitățile aparținătoare.   Astfel, în toate localitățile care aparțin de Primăria Șeica Mare au fost montate un număr total de 786Read More

Primăria Sadu marchează Ziua Educației

Primăria Sadu marchează Ziua Educației

Știri din județul Sibiu 05/10/2022 at 12:52

Astăzi, 5 octombrie, se sărbătorește Ziua Educației. Primăria Comunei Sadu a transmis un mesaj de felicitare tuturor dascălilor de ziua lor. „Ziua Internațională a Educației, este o ocazie deosebită pentru ca elevii să își arate recunoștința față de dascălii care contribuie la educația lor. Fiecare dintre noi își amintește cuRead More

Modernizarea Drumului Județean dintre Agnita și Sighișoara se apropie de final (VIDEO)

Modernizarea Drumului Județean dintre Agnita și Sighișoara se apropie de final (VIDEO)

Administrație 05/10/2022 at 11:40

Consiliul Județean Sibiu a publicat un videoclip cu stadiul lucrărilor de modernizare pe drumul județean 106 care face legătura între Agnita și Sighișoara. Investiția a fost realizată de către Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș. Recepția la terminarea lucrărilor va avea loc în a doua jumătate aRead More

Sprijin financiar pentru preșcolari și elevi

Sprijin financiar pentru preșcolari și elevi

Administrație 05/10/2022 at 11:36

Primăria Sibiu amintește de sprijinul de care pot beneficia preșcolarii și elevii de școală sau liceu, fie sub formă de tichete pentru grădiniță, fie sub formă de burse. Familiile cu venituri reduse pot depune oricând pe parcursul anului cereri pentru acordarea tichetelor pentru grădiniță, în valoare lunară de 105 lei.Read More

În perioada 13-16 octombrie, comercianții de produse artizanale și de handmade sunt așteptați în Piața Huet

În perioada 13-16 octombrie, comercianții de produse artizanale și de handmade sunt așteptați în Piața Huet

Administrație 05/10/2022 at 09:24

În perioada 13-16 octombrie, Serviciul de Administrare a Domeniului Public pune din nou la dispoziția comercianților de produse de artizanat și handmade domeniul public din Piața Huet, pentru închiriere. Un număr de 22 de locuri sunt disponibile pentru închiriere în scopul comercializării acestui tip de produse. Costul este de 2Read More

Vârstnicii din Copșa Mică sărbătoriți la Clubul Seniorilor

Vârstnicii din Copșa Mică sărbătoriți la Clubul Seniorilor

Știri din județul Sibiu 04/10/2022 at 12:35

Luni 3 octombrie 2022, Primăria oraşului Copşa Mică, prin Direcţia de Asistenţă Socială, a organizat un eveniment dedicat Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice. Ca în fiecare an persoanele vârstnice cuprinse în Centrul de Îngrijire la Domiciliu, s-au întâlnit şi au putut depăna amintiri într-un cadru intim, la sediul Clubului Seniorilor.Read More