Membrii ai Parlamentului Germaniei, în vizită la Primăria Sibiu
Primarul interimar Astrid Fodor a primit luni, vizita unei delegații de parlamentari germani formată din deputații Hans-Georg von der Marwitz și Heiko Schmelzle.
Primarul interimar Astrid Fodor a primit luni, vizita unei delegații de parlamentari germani formată din deputații Hans-Georg von der Marwitz și Heiko Schmelzle.
Orașul Avrig a primit, miercuri, vizita liderului fracțiunii CDU/CSU din Parlamentul german, Klaus Brähmig, şi a E.S. Judith Urban, consulul Germaniei la Sibiu. În cadrul vizitei de lucru, primarul Arnold Klingeis a prezentat proiectele vizând dezvoltarea pe termen mediu şi lung a oraşului Avrig. Oaspeții au aflat despre programele internationaleRead More
Liberalii sibieni au reușit să strângă peste 120.000 de semnături de susținere a candidaților PNL pentru alegerile locale din 5 iunie.
Consiliul Județean (CJ) a organizat, miercuri, Ziua Porților Deschise, cu prilejul aniversării a 24 de ani de la constituirea instituției, la data de 30 aprilie 1992.
În perioada 21-23 aprilie, Sibiul este gazda unei conferințe economice europene cu titlul „Regândirea unei politici moderne pentru IMM-urile europene” fiind organizată de SME Europe, o asociație a antreprenorilor care intră în categoria IMM-urilor. Conferința economică a adus în Sibiu membri ai Parlamentului European și oficiali din diverse asociații aleRead More
Descinderile DNA la sediul Consiliului Județean (CJ) Sibiu au pus pe jar întreaga instituție. Procurorii verifică o serie de contracte de achiziții despre care angajații șopteau pe la colțuri de multă vreme. O astfel de firmă preferată de fosta conducere a județului este Construim Evenimente SRL, despre care Mesagerul deRead More
O delegație britanică s-a aflat, în această săptămână, în comuna Șeica Mare. Englezii din Chard – oraș înfrățit cu Șeica Mare – au planuri legate de revigorarea centrului pentru tineret din satul Buia. Sâmbătă, primarul din Chard și cel din Șeica Mare au plantat un stejar în cinstea celei de-aRead More
Centrul medical de permanență Avrig este foarte important, atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru cei ai satelor aparținătoare – Mârșa, Bradu, Săcădate, Glâmboaca – respectiv pentru localităților învecinate: Arpașu de Jos, Nou Român, Cârța, Cârțișoara, Porumbacu de Jos și Racovița. În urma unei evaluări privind activitatea Centrului de Permanență,Read More
Expoziția de flori organizată tradițional de Florii, de către Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Sibiu, a ajuns în acest an la o ediție aniversară. Este cea de-a XX-a ediție și se anunță una extrem de interesantă. APM Sibiu îi invită pe sibieni sâmbătă și duminică, 23 și 24 aprilie, întreRead More
Sibienii și turiști care și-au parcat mașinile în Piața Mică, sâmbata trecută, au avut parte de o surpriză de proporții: automatul de parcare a emis bonurile în limba maghiară. Unii s-au amuzat, iar majoritatea au fost pur și simplu enervați că nu înțelegeau aproape nimic din hârtia eliberată de aparat.Read More
În cursul acestei zile, pe DJ 106 E, Tilisca – Rod, s-a surpat o porţiune din zidul de susţinere a părţii carosabile pe o suprafaţă de aproximativ doi metri pătraţi. Incidentul nu constituie un pericol major pentru siguranţa traficului rutier, cu toate acestea, preventiv, au fost aplicate urmatoarele masuri: îngustareaRead More
Primăria Sibiu a emis ordinele de începere a lucrărilor contractate pentru modernizarea Aleii Haiducului, a străzii Cindrelului și a străzii Odessa, iar constructorii și-au început activitatea din această săptămână.
Autoritatea Electorală Permanentă le reamintește alegătorilor care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri locale pe 5 iunie că se pot înscrie în Registrul electoral cu adresa de reședință până cel mai târziu la data de 21 aprilie.
Sibiul va avea un nou centru comercial, cu 160 de magazine: Festival Shopping Center. Un investitor va cheltui în jur de 70 milioane de euro pentru a construi noul centru comercial, în suprafață de 40.000 de metri pătrați, pe terenul fostei fabrici Simerom, lângă Podul Gării. Deocamdată, viitorul mall esteRead More
Administrația locală din Avrig derulează, în aceste zile, ample lucrări de reabilitare și modernizare, atât în centrul orașului, cât și în cartiere, dar investițiile nu ocolesc nici satele aparținătoare.