Direcția de Asistență Socială, alături de sibieni
Unul dintre cele mai solicitate servicii ale Primăriei Sibiu în această perioadă este Direcția de Asistență Socială.
Unul dintre cele mai solicitate servicii ale Primăriei Sibiu în această perioadă este Direcția de Asistență Socială.
Transportul rutier este cel mai folosit mijloc de deplasare a cetățenilor din județul Sibiu, sens în care Consiliul Județean Sibiu a alocat resurse importante în dezvoltarea și modernizarea drumurilor județene.
În primele 7 luni de guvernare PNL, cu toate provocările cauzate de pandemia cu coronavirus, proiectele așteptate de sibieni au fost deblocate și au primit tot sprijinul de la Guvernul PNL, afirmă vicepremierul Raluca Turcan.
Consiliul Județean Sibiu anunță redeschiderea Pieței Volante Transilvania, începând de sâmbătă, 16 mai, între orele 08:00 – 14:00.
Președintele Consiliului Județean aduce lămuriri după ce PSD a acuzat-o că dezinformează în privința numirii noului manager la Spitalul Județean Sibiu.
Primarul Astrid Fodor și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, Simion Crețu, au semnat ieri contractul de finanțare pentru proiectul Sibiu Bike City, o investiție în valoare de 13,41 milioane lei în infrastructura pentru mobilitate alternativă în Sibiu, din care 12,49 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă din fonduri europene,Read More
Primăria Sibiu cumpără dispozitive pentru măsurarea temperaturii corporale pentru elevii din școli și licee care se reîntorc la cursuri.
Prefectura Sibiu vine cu precizări în urma informațiilor apărute în presă cu privire la legalitatea procedurii de adoptare a bugetului local al Primăriei Șelimbăr.
Siguranța pe DN 7, cel mai aglomerat drum național din România este o preocupare continuă pentru Guvern, susține vicepremierul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu.
Lucrările de modernizare pe drumul județean 141 Mediaș – Bârghiș avansează mai rapid decât era preconizat.
De când a ajuns în fruntea administrației județului, președinta liberală Daniela Cîmpean nu ratează nici o ocazie să se promoveze în presă, cu o râvnă de care dădea dovadă și predecesorul ei, pesedistul Ioan Cindrea.
Dacă vorbim de aspecte pozitive în această perioadă, când omenirea este lovită de pandemia COVID-19, putem aminti reducerea poluării și o activitate mai intensă a animalelor nestingherite de prezența umană.
Firma contractată de Primăria Sibiu pentru decolmatarea râului Cibin și a pârâurilor din Sibiu își continuă activitatea, în funcție de condițiile meteo.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Româneinformează că astăzi și mâine au loc lucrări de reparații la partea carosabilă, pe sensul către Sibiu al autostrăzii A1 Sibiu-Deva, în zona satului Amnaș.
Biroul Vamal din cadrul Aeroportului Internațional Sibiu a confiscat, în 23 aprilie, 50.000 de măști, pe care o societate din Pitești urma să le transporte în Germania.