Câte posturi au fost scoase la concurs pentru titularizare? Aveți toate noutățile despre examen aici

Miercuri, 13 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2022, proba scrisă. Proba scrisă va începe la ora 9:00, în 4 de centre de concurs, cu respectarea tuturor măsurilor aplicabile în cazul examenelor naționale.

Pentru susținerea probei scrise, candidații trebuie să fie prezenți în sala de concurs cel mai târziu la ora 8.30.

După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în anumite situații speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere).

În aceste situații, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective.

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru cele 122 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte2022.edu.ro.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 19 iulie, la sediile inspectoratelor școlare, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediul ISJ Sibiu sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 19 iulie, după afișarea rezultatelor, și 20 iulie. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 27 iulie 2022.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în 29 iulie 2022 și 1 august 2022.

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar 2022, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

În județul Sibiu, în patru centre de examen amplasate în municipiul Sibiu, 836 de candidați susțin examenul de titularizare.

Examenul debutează la ora 9.00, accesul în sală al candidaților fiind făcut în intervalul orar 7.30 – 8.30 în următoarele centre: Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu (208 candidați), Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu (193 candidați), Colegiul Tehnic ”Cibinium” Sibiu (221 candidați) și Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu (214 candidați).

Distribuția, pe centre de examen, este următoarea:

Disciplina de concurs Număr candidați Centru
ARTA TEATRALĂ – ARTA ACTORULUI 1  

 

 

 

 

 

Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu

(str. Bihorului, nr. 3, tel. 0269 224 882)

ARTE VIZUALE (EDUCAȚIE PLASTICĂ/EDUCAȚIE VIZUALĂ/EDUCAȚIE ARTISTICĂ) 9
ECONOMIE, EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ, ECONOMIE APLICATĂ ȘI ECONOMIE SOCIALĂ – EDUCAȚIE ECONOMICO – FINANCIARĂ  

5

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT 67
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – ANTRENORI 4
EDUCAȚIE MUZICALĂ 10
EDUCAȚIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ 7
EDUCAȚIE SOCIALĂ (GÂNDURE CRITICĂ ȘI DREPTURILE COPILULUI; EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ, EDUCAȚIE PENTRU O CETĂȚENIE DEMOCRATICĂ)  

10

FILOSOFIE ȘI LOGICĂ, ARGUMENTARE ȘI COMUNICARE 3
ISTORIE 26
MATEMATICĂ 39
PSIHOLOGIE 2
RELIGIE ORTODOXĂ 24
SOCIOLOGIE 1
BIOLOGIE 23  

 

 

 

Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu

(str. Oștirii, nr. 5, tel. 0269 233 790)

 

 

 

 

 

 

 

CHIMIE 9
CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ 3
FIZICĂ 6
GEOGRAFIE 15
INFORMATICĂ ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI 1
KINETOTERAPIE 2
LIMBA GERMANĂ MODERNĂ 8
LIMBA LATINĂ 1
LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ 47
LIMBA ȘI LITERATURA FRANCEZĂ 9
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ 61
PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ 24
TERAPIE EDUCAȚIONALĂ COMPLEXĂ ȘI INTEGRATĂ (EDUCATOARE, ÎNVĂȚĂTORI, ÎNVĂȚĂTORI-EDUCATORI) 4
AGRICULTURĂ-HORTICULTURĂ 3  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu

(str. Oituz, nr. 31, tel. 0269 424 238)

ALIMENTAȚIE PUBLICĂ 2
ALIMENTAȚIE PUBLICĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI) 3
COMERȚ 4
CONSTRUCȚII 1
DREPT 1
ECONOMIC, ADMINISTRATIV, POȘTĂ 4
EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ ȘI APLICAȚII PRACTICE 1
ELECTRONICĂ, AUTOMATIZĂRI, TELECOMUNICAȚII 2
ESTETICA ȘI ÎNGRIJIREA CORPULUI OMENESC (MAIȘTRII INSTRUCTORI) 1
INSTALAȚII PENTRU CONSTRUCȚII 1
LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII GERMANE MATERNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ROMÂNE (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR LIMBA GERMANĂ)  

 

 

11

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII/ MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMA ROMÂNĂ)  

 

150

MECANICĂ 3
MECANICĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI) 2
TURISM (MAIȘTRI INSTRUCTORI) 1
TURISM ȘI SERVICII 3
LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, PEDAGOGIE PREȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR  

 

18

 

 

 

 

 

 

Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu

(str. Dealului, nr. 4, tel. 0269 211 547)

LIMBA ȘI LITERATURA MAGHIARĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, PEDAGOGIE PREȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA MAGHIARĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR  

 

2

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, PEDAGOGIA PREȘCOLARĂ ȘI METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII  

201

TOTAL 836

Numărul total de posturi și fracțiuni de posturi pentru care se desfășoară acest concurs este de 1.553, din care 128 posturi sunt titularizabile (post întreg cu viabilitate de cel puțin 4 ani – 19 posturi educator limba germană, 18 posturi învățător limba română, 15 posturi educator limba română, 12 posturi educație fizică și sport pregătire sportivă de specialitate la cluburile sportive școlare, 8 posturi muzică instrumentală, 6 posturi educație fizică, 4 posturi pregătire instrruire practică industrie alimentară, 4 posturi fizică etc.).

Pentru vizionare centre de concurs titularizare vezi aici:

http://www.isjsb.ro/pesite/Centre%20concurs%20ocupare%20posturi%202022.pdf

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*