Prefectura Sibiu anunță, după decesului cu nr. 51 național (femeia de 65 de ani din județul Sibiu) a unei persoane confirmată în urma probelor biologice pentru COVID-19, următoarele:
- Prefectul Județului Sibiu a dispus către Direcția de Sănătate Publică, efectuarea de verificări și efectuarea anchetei epidemiologice
- În urma anchetei epidemiologice raportată astăzi, 31.03.2020, au fost identificate un număr de 38 de persoane cu care aceasta a intrat în contact, pentru care s-a impus izolarea la domiciliu.
- La nivelul Inspectoratul de Poliție Județean s-a dispus ca echipaje din sistemul de ordine și siguranță publică al Poliției Municipiului Sibiu, sprijinite de luptători SAS (Serviciul Acțiuni Speciale), să verifice în regim de urgență dacă toate persoanele din zonă, respectă măsura izolării la domiciliu, respectiv a distanțării sociale/interdicției de circulație.
- Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu aplică măsurile legale privind modul de respectare a măsurilor impuse de Ordonanțele Militare în vigoare, aplicabile la nivelul județului Sibiu.
Autoritățile amintesc locuitorilor județului Sibiu să evite deplasările care nu sunt de strictă necesitate și să respecte toate măsurile impuse de Ordonanțele Militare în vigoare.