Câte 14 pacienți într-un dormitor

43 din cele 51 de centre pentru adulţii cu dizabilităţi din țară nu îndeplinesc standardele de calitate. Printre unitățile găsite cu deficiențe majore se numără și Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică (CRRN) Râu Vadului.

Standardele specifice de calitate privind dimensionarea, accesibilizarea, igienizarea, dotarea sau amenajarea spaţiilor destinate găzduirii, activităţilor zilnice sau terapiei nu sunt îndeplinite în 84 la sută dintre centrele pentru adulţii cu dizabilităţi, rezultă din ultimul raport al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), citat de agenția Mediafax.

Cel mai recent raport privind controlul modului de respectare a standardelor specifice de calitate pentru centrele rezidenţiale pentru persoanele adulte cu handicap a fost întocmit în urma verificărilor din 2013. Raportul arată că aproape jumătate din aceste centre au peste 60 de beneficiari, deşi exista un plan de restructurare a instituţiilor cu peste 50 de beneficiari, şi că puţine dintre acestea reuşesc să asigure integral standardele de calitate prevăzute de lege.

În 2013 au fost verificate toate centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică (CRRN) aflate în evidenţa Direcţiei de Protecţie a Persoanelor cu Handicap (DPPH), respectiv 51 de CRRN din 26 de judeţe ale ţării. Din totalul de 5.530 de beneficiari existenţi în CRRN la data inspecţiei, au fost selectaţi 4.614, ale căror dosare au fost verificate de echipele de inspectori sociali.

Principalul obiectiv al controalelor a fost identificarea şi evaluarea situaţiilor de abuz şi neglijare a persoanelor cu handicap beneficiare ale serviciilor rezidenţiale din centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică.

Pentru verificarea standardelor specifice de calitate, inspectorii sociali au analizat dosarele tuturor beneficiarilor din CRRN inspectate.

În raportul ANPIS se arată că 20 de centre din cele 51 funcţionează în mediul urban (39,21 la sută), iar 31 în mediul rural (60,79 la sută). Un număr de 11 dintre ele (21,56 la sută) nu deţineau avizul de funcţionare al DPPH, iar şase, certificatul de acreditare.

Inspectorii sociali au mai stabilit că 12 centre funcţionează la capacitate integrală (23,52 la sută din total), 23 sunt parţial ocupate (45,09 la sută), iar 16 funcţionează peste capacitate (31,37 la sută). În urma controlului au fost identificate 28 de centre cu o capacitate mai mare de 60 de locuri care se află în situaţii distincte privind restructurarea.

Din punct de vedere al numărului încăperilor cuprinse în spaţiile de găzduire, al dotării şi al situaţiei igienico-sanitare, s-a constatat că probleme speciale ridică acele centre care nu respectă capacitatea prevăzută. Din cauza suprapopulării, acestea încalcă prevederile Ordinul 559/2008 privind aprobarea Standardelor specifice de calitate pentru centrele rezidenţiale, centrele de zi şi locuinţe protejate pentru persoane adulte cu handicap.

Repartizarea beneficiarilor în dormitoare se face, în principal, pe criterii de sex şi grad de imobilitate, mai rar în funcţie de afinităţi şi preferinţe, existând un număr mediu de cinci paturi/dormitor. Acest număr mediu nu respectă numărul maxim de trei paturi/dormitor, prevăzut prin Ordinul 559/2008, însă în majoritatea cazurilor suprafaţa alocată fiecărui beneficiar este conformă celei prevăzute în actul norrnativ. Din punct de vedere al spaţiului alocat/beneficiari şi al dotării spaţiilor de găzduire (dormitoare) s-au identificat cinci centre cu deficienţe majore (9,80 la sută din totalul centrelor inspectate), unul dintre acestea fiind CRRN Râu Vadului (jud. Sibiu), cu dormitoare de câte 14 paturi.

Dormitor din Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuro–psihiatrică Râu Vadului | foto: DGASPC Sibiu

Dormitor din Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuro–psihiatrică Râu Vadului | foto: DGASPC Sibiu

Inspectorii sociali spun că suprapopularea dormitoarelor face să nu fie asigurată nici măcar suprafaţa necesară pentru deplasarea utilizatorilor de fotolii rulante, iar problema neadaptării spaţiilor de găzduire la cerinţele utilizatorilor de fotolii rulante este întâlnită şi în cazurile centrelor de capacitate mică.

În raport se mai precizează că aproape 40 la sută din centre au probleme din punct de vedere al dotării dormitoarelor cu mobilier şi spaţii de depozitare, în 27,45 la sută dintre centre mobilierul este impropriu utilizării (vechi, deteriorat, uzat sau nefuncţional), iar în 19,60 la sută dintre cazuri spaţiile de găzduire prezintă igrasie sau mucegai din cauza infiltraţiilor. De asemenea, la patru centre, echipele de inspectori sociali au semnalat lipsa elementelor de securitate a clădirii (în principal, nesecurizarea ferestrelor).

Din punct de vedere al numărului grupurilor sanitare, al băilor şi al duşurilor raportate la numărul beneficiarilor, în peste jumătate dintre cazuri numărul grupurilor sanitare este mai mic decât cel prevăzut în normele în vigoare, iar în celelalte cazuri grupurile sanitare nu sunt adaptate nevoilor persoanelor cu handicap utilizatoare de fotolii rulante. În plus, în 21,56 la sută dintre centre, grupurile sanitare sunt parţial deteriorate, nefuncţionale, uzate sau ruginite.

43 de centre (adică 84,31 la sută) nu îndeplinesc integral standardele specifice de calitate în ceea ce priveşte dimensionarea, accesibilizarea, igienizarea, dotarea sau amenajarea spaţiilor pentru găzduirea beneficiarilor, spaţiior destinate activităţilor zilnice şi terapiilor, precum şi a altor încăperi funcţionale (săli pentru prepararea şi servirea hranei, grupuri sanitare, depozite şi magazii, etc.).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*