Transformarea societății URBANA S.A. dintr-un administrator al unui fond locativ și al unor spații comerciale într-un dezvoltator imobiliar de interes public local a fost unul dintre proiectele cu care am venit în fața sibienilor în campania electorală de anul trecut, anunță Cătălin Stanciu, consilier local PSD și Președinte al Organizației Municipale PSD Sibiu, într-un comunicat remis redacției de Biroul de Presă al PSD.
Cătălin Stanciu: „De atunci, consilierii locali ai PSD Sibiu au făcut demersuri pe lângă Primarul Municipiului Sibiu și specialiștii din cadrul Primăriei Sibiu pentru a transpune în practică acest proiect, dar și celelalte proiecte lansate de echipa PSD Sibiu.
Un prim pas spre realizarea acestui plan s-a concretizat, odată cu introducerea pe ordininea de zi a ședinței Ordinare a Consiliului Local de joi, 25 noiembrie 2021, și adoptarea Proiectului de Hotărâre privind transmiterea în concesiunea URBANA S.A. a imobilului-teren în suprafață de 11.000 mp situat în Sibiu, cartier Turnișor, zona străzilor Grâului, Orzului și Ovăzului. Pe aceste teren URBANA S.A. va dezvolta și va construi locuinţe de serviciu, locuinţe pentru tineri şi locuinţe sociale, destinate închirierii inclusiv de tip ANL.
Municipiul Sibiu are nevoie de o strategie coerentă în domeniul dezvoltării urbane. Această strategie vizează, pe de-o parte, protecția monumentelor și a clădirilor istorice, dar și îmbunătățirea condițiilor de locuit pentru cetățeni.
Orașul nostru se dovedește a fi un magnet, atât pentru investitori, cât și pentru forța de muncă din afara orașului. Pe de altă parte, numeroși absolvenți ai structurilor educaționale din Sibiu își doresc să rămână și să lucreze aici. Toți se lovesc însă de aceeași problemă: obținerea sau achiziționarea unei locuințe. Iar Primăria Sibiu poate veni în sprijinul lor. În acest sens URBANA S.A. are capacitatea să construiască și să administreze locuințe destinate familiilor și tinerilor, oferindu-le acestora chirii accesibile. Scopul este acela de a-i ajuta să se stabilizeze atât profesional cât și financiar la locul de muncă, astfel încât, după o perioadă cuprinsă între 3 și 5 ani, aceștia să poată accesa un credit imobiliar garantat din venituri proprii.
În urma discuțiilor purtate de mine și colegul meu, Alexandru Popa cu doamna primar, cu specialiștii din cadrul Primăriei Sibiu și cu directorul societății URBANA S.A., am reușit să identificăm, în primă fază, un teren pe care vor fi construite și administrate, de către URBANA S.A., locuințe de serviciu, locuinţe pentru tineri şi locuinţe sociale. Îmi exprim convingerea că și în viitor vom avea aceeași bună colaborare cu specialiștii din cadrul Primăriei Sibiu, pentru a pune în practică proiectele benefice pentru sibieni”.