Consilierul județean Cătălin Stanciu a fost ales președintele organizației municipale PSD Sibiu.
Conferința de alegeri a organizației municipale s-a desfășurat luni după-amiază, la sediul de pe strada Brukenthal. Cu această ocazie, a fost ales noul Birou Permanent, iar Stanciu a fost votat în funcția de președinte, pe care o asigurase interimar până acum.
”Colegii mei din cadrul Organizației Municipale mi-au acordat încredere deplină, fapt care mă onorează, dar mă şi responsabilizează deopotrivă. Am alături de mine o echipă de oameni tineri și capabili care mă sprijină, o echipă pe care mi-am asumat-o în totalitate și alături de care voi continua proiectele derulate până acum, dar vom iniția și altele noi”, a declarat Cătălin Stanciu.
”Mă bucur că în organizaţia de la Sibiu sunt oameni tineri. Noul președinte ales este un tânăr care a avut realizări atât pe plan profesional, cât și politic. Mizăm pe tineri, susținuți de echipa de seniori. Cătălin este omul cel mai potrivit pentru această misiune, deoarece conducerea Organizației Municipale Sibiu este o misiune foarte dificilă, care implică multă responsabilitate față de sibieni. Îl cunosc de mulți ani și suntem colegi în cadrul PSD de aproape 15 ani, tocmai de aceea sunt în măsură să spun că este omul care se va ridica la înălțimea exigențelor poziției în care tocmai a fost ales. Îi doresc mult succes lui și noii noastre echipe de la municipiu”, a declarat Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.
Cătălin Dorian Nicolae Stanciu are 39 de ani şi este membru PSD Sibiu din anul 2004. La ora actuală, se află la cel de-al doilea mandat de consilier judeţean şi este liderul de grup al consilierilor judeţeni PSD. Este căsătorit şi are un copil.