Acuratețea cu care apometrele indică consumul de apă al fiecărui abonat este o preocupare comună atât pentru furnizorul de apă potabilă cât și pentru consumator, care își dorește să achite exact cât consumă.
Apă Canal Sibiu SA investește constant în contorizarea tuturor branșamentelor și are un amplu program prin care sunt verificate metrologic și, acolo unde situația o impune, înlocuite toate apometrele aflate în proprietatea sa.
La nivelul ariei de operare, Apă Canal Sibiu SA asigură citirea și buna funcționare a 47.848 apometre, fiecare trebuind verificat metrologic la un interval legal de 7 ani, asigurând astfel o relație corectă cu utilizatorii săi.
Există situații în care apar așa-numitele ”diferențe” ce produc confuzie și nemulțumire în rândul consumatorilor. Acestea sunt specifice condominiilor (blocuri sau locuințe cu mai multe apartamente), unde măsurarea consumului de apă se face, potrivit legii, prin intermediul unui apometru principal, care se montează de către furnizor pe branșament, la limita de proprietate. Indicațiile acestui aparat de măsură vor sta la baza încheierii contractului de furnizare cât și a facturării consumului de apă înregistrat la nivelul întregului condominiu.
Pentru a putea calcula consumul fiecărui apartament, la nivelul acestora sunt montate de către proprietari diferite contoare pe care legislația le denumește drept ”repartitoare de costuri”, acestea nefiind supuse normativelor metrologice. În plus, acestea sunt de clase de precizie inferioare apometrului de branșament astfel încât, inevitabil, apar diferențe între măsurători.
Spre exemplu, un repartitor cu clasă ”A” de precizie măsoară cantitatea de apă la o viteză de curgere de 60 l/oră, cel cu tip ”B”, la 30 l/oră, iar cel cu tip ”C”, precum sunt cele montate de Apă Canal Sibiu SA, de la 15 l/oră. Dată fiind sensibilitatea redusă, repartitoarele nu sesizează valorile mici de consum, pierderile de pe rețeaua interioară sau ale obiectelor sanitare din băi și bucătării. Precizăm că majoritatea repartitoarelor de apartament sunt de clasă ”A” sau ”B” și că nu pot înregistra pierderile/consumurile mici de apă care, totuși, sunt impresionante: un robinet care picură poate consuma până la 0,5 mc/lună în timp ce o toaletă defectă ”scapă” între 1,2 și 2 mc/lună. Aplicând aceste cantități la numărul de apartamente dintr-un bloc pot apărea diferențe imense între indicațiile apometrului de branșament și suma tuturor repartitoarelor de costuri din apartamente!
Alte posibile cauze ale diferențelor de consum sunt: necontorizarea tuturor consumatorilor din apartamente prin conectarea lor înainte de contor; pierderi pe coloanele interioare; neverificarea metrologică sau montarea necorespunzătoare a repartitoarelor de costuri; citirea la dată diferită a apometrului de branșament în raport cu celelalte citiri de la nivelul apartamentelor etc.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor aflați în situațiile de mai sus, Apă Canal Sibiu SA face următoarele recomandări: verificați starea tehnică a rețelei interioare în vederea înlăturării posibilelor pierderi sau consumuri clandestine; verificarea metrologică a repartitoarelor de costuri și înlocuirea celor cu durata de utilizare depășită; montarea de apometre cu clasă ridicată de precizie; desemnarea unei persoane care să facă citirea tuturor repartitoarelor de consum la un moment cât mai apropiat de cel în care se face citirea apometrului de branșament de către personalul furnizorului.