Cât din impozitul pe venit se întoarce în județ? Guvernul acordă 450 de lei pentru fiecare sibian în 2019. Suma pare mică, dar oricum este cu 200 de lei mai mare decât anul trecut.
Guvernul României a alocat pentru acest an, prin legea bugetului de stat, o medie de 450 de lei pentru fiecare locuitor din județul Sibiu. Această cifră are în vedere impozitul pe venit. În fapt, este vorba despre o parte din banii pe care îi produce județul și îi trimite la București, pentru ca ulterior să fie alocați din nou comunității. Suma este mult mai mare față de anul 2018, când Executivul a alocat județului Sibiu doar 250 de lei, în medie, pe cap de locuitor.
Acești 450 de lei trebuie să asigure confortul administrativ al sibianului. Astfel, suma trebuie să se regăsească în fondul de salarii al instituțiilor locale, modernizarea școlilor, spitalelor, reabilitarea drumurilor, echilibrarea bugetelor primăriilor și dezvoltarea altor servicii publice. Potrivit legii, suma ține cont de populația și suprafața județului, dar și de organizarea administrativă. Impozitul pe venit este unul dintre principalii indicatori de buget care reflectă situația economică, adică arată cât de bine se trăiește în județul respectiv.
Mai mult decât anul trecut
Sumele alocate comunităților locale din impozitul pe venit sunt, cel puțin pe hârtie, mai mari decât fondurile repartizate în 2018. Acum, întregul impozit pe venit este împărțit de Guvern comunităților locale, după ce, anul trecut, impozitul a fost distribuit în proporție de 71,5 la sută, iar restul banilor au fost opriți la de administrația centrală.
Formula împărțelii
Impozitul pe venit estimat pentru 2019 este de 22.219.947.000 lei și se distribuie astfel: 15% la bugetul județului, venituri proprii ale consiliilor județene; 60% – bugetele locale ale municipiilor, orașelor, comunelor – venituri proprii și 17,5% se distribuie bugetelor locale (județ, municipii, comune, orașe) pentru echilibrare, astfel: județ 450 lei/locuitor, maximum 275 milioane lei/județ; minimum 12 milioane de lei pentru municipii; minimum 6 milioane lei pentru orașe; 1.000 lei/locuitor – minimum 2 milioane de lei pentru comune. Restul de 7,5% se împarte în mod egal între județe (maxim 28,5 milioane de lei/județ), de unde se echilibrează, prin hotărâre a consiliului județean, bugetele locale pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală, proiectelor de dezvoltare a infrastructurii locale (include cofinanțare) și cheltuieli de funcționare. Pentru 2018, impozitul pe venit repartizat în județe a fost 17.528.964.000 de lei.
Fondurile ce revin din TVA județelor
Banii adunați de Guvern din TVA pentru 2019 sunt estimați la 14.792.100.000 lei. Sunt defalcați pe destinații în județe astfel: 938,8 milioane lei pentru cheltuieli descentralizate la nivelul județelor); 1.665,2 milioane lei pentru cheltuieli descentralizate la nivelul orașelor, comunelor și municipiilor; 11.409,6 milioane lei pentru echilibrare (în completarea veniturilor proprii din taxe/impozite locale și 17,5% din impozitul pe venit, inclusiv pentru bugetele de funcționare, precum și pentru acoperirea diferențelor cote IV plus sume TVA 2018 mai mici față de 2019) și 600 milioane lei pentru drumurile de interes local.
Următoarele cheltuieli se finanțează din venituri proprii, inclusiv din TVA defalcat: sistemul de protecție a copilului, centrele publice pentru persoane adulte cu handicap, completarea drepturilor salariale pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult din țară și finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiile lunare ale persoanelor cu handicap grav. Sumele vor fi alocate de la bugetul de stat și nu vor mai fi în sarcina comunităților locale, așa cum intenționa Guvernul să facă inițial.
UDMR, factor de echilibru pentru buget
Datele din bugetul de stat pentru 2019 au fost furnizate de deputatul UDMR de Sibiu, Zacharie Benedek, la solicitarea Mesagerului de Sibiu. „Bugetul este mult mai bun după dezbaterile din Parlament decât intrase. UDMR a avut un rol decisiv în stabilirea formei actuale. Am ținut cont de nevoile comunităților locale, dar și de perspectivele de dezvoltare ale acestora. UDMR a convins Guvernul să asigure în continuare cheltuielile privind asistenții personali și persoanele cu handicap. Totodată, am reușit să dublăm sumele pentru drumurile de interes local, de la 300 milioane de lei, la 600 milioane de lei. Totodată, o contribuție capitală în stabilirea sumelor de la buget pentru comunitățile locale a avut-o Asociația Municipiilor din România“, ne-a declarat Benedek.
Cosmin PAL