Afterschool-ul le oferă părinţilor posibilitatea de a-şi învăţa copiii ceea ce în şcoala tradiţională este lăsat mai la urmă. Cum trebuie să te porţi în societate sau cum să trăieşti sănătos – rămân de multe ori opţionale care nu prea apar în orarul şcolarilor.
Preţul pregătirii suplimentare se învârte în jurul sumei de 500 de lei, dar există şi oferte mai modeste, începând de la 350 de lei. Pe lângă serviciul de a-i ajuta pe elevi să îşi facă temele, fiecare dintre afterschool-urile sibiene au o multitudine de opţionale. Dacă engleza şi germana sunt, de obicei, limbile de predare obişnuite, opţionalele de literatură, arte sau schi sunt întâlnite doar în cadrul unora. Din oferta acestora nu lipsesc nici jocurile interactive, toate menite ca, timp de câteva ore pe zi, să îi educe pe copiii ai căror părinţi sunt prea ocupaţi, dar care îşi permit să le ofere o astfel de educaţie. De obicei, ofertele de afterschool includ şi o masă pentru copii.
Program de şase ore
Unul dintre afterschool-urile sibiene, Open Arms, le oferă copiilor un program de şase ore. După terminarea orelor la şcoală, cei care aleg Open Arms ca loc unde să îşi lase copiii după-amiaza le pot asigura celor mici un climat plăcut şi util. În primele două ore, cei mici îşi vor face temele alături de învăţătoarele de aici, după care vine programul de relaxare. Acesta cuprinde jocuri educative şi rezolvare de probleme logice
Totul pentru sănătate
O altă opţiune pentru părinţii care vor să îi ducă pe copii la un afterschool este „Tom and Jerry”. Opţionalele de aici se îndreaptă mai mult spre partea sportivă, nelipsind, însă, învăţarea limbilor engleză şi germană, precum şi rezolvarea temelor. Când vine vorba de activităţile opţionale, cele mai multe vă vor ajuta copilul să-şi epuizeze energia făcând mişcare. Astfel, educatoarele le oferă copiilor posibilitatea de a deprinde sporturi precum înot, karate şi schi. Nu lipsesc nici îndeletinicirile artistice: dansul, pictura sau şahul sunt îndrăgite de cei mici, povestesc reprezentanţii centrului.
Etică şi maniere
O paletă mult mai colorată în domeniul artelor şi a modului în care trebuie să te porţi în societate o oferă cei de la „ThinKingBig”. Aici, opţionalele ating domenii ca literatură, matematică, arte, ştiinţe şi, nu în ultimul rând, etică şi bune maniere. În săptămâna de vacanţă pentru ciclul primar, de la sfârşitul lunii octombrie, copiii au fost ajutaţi gratuit să-şi rezolve temele pentru vacanţă. „Noi ne adresăm părinţilor care doresc să aibă copii bine pregătiţi, să înveţe carte, să fie orientaţi profesionist spre informaţie, comportare civilizată, exprimare coerentă şi cu personalitate, toate acestea fiind implementate în timp, într-un mod plăcut, agreat de copii”, descrie Ion Asan, administratorul afterschool-ului „Little Einstein”.
Muncă mai uşoară
Unul dintre motivele pentru care părinţii aleg să îşi trimită copiii la „şcoala de după şcoală” este şi faptul că rezultatele la şcoală se îmbunătăţesc. Lucrul în echipe mici îi ajută pe elevi să întrebe lucrurile pe care la cursuri nu le-au înţeles, spun specialiştii. Practic, sub „umbrela” jocului şi a relaxării, cei mici aprofundează ceea ce se predă la şcoală. „Printre motivele pentru care părinţii aleg să îşi dea copiii la un afterschool este faptul că nu se intervine asupra muncii învăţătoarei. Ei aprofundează, la afterschool, ceea ce li se s-a predat. Avem copii care iau numai calificativele «foarte bine». În cursurile pe care le au la afterschool, copiii reuşesc să obţină explicaţii la ceea ce la şcoală nu li s-a explicat sau nu au reuşit ei să înţeleagă”, lămureşte Georgiana Laţă, din partea unui afterschool din Sibiu. În final, dai un ban, dar ştii că face.
Le convine
Deşi nu este la îndemâna oricui, soluţia afterschool are parte numai de comentarii pozitive. „Suntem foarte încântaţi de evoluţia şcolară a copilului nostru. După înscrierea la after, rezultatele sunt extraordinare la toate materiile de studiu”, mărturiseşte Maria B., o mămică din Sibiu. Condiţiile bune de studiu şi preţurile rezonabile sunt şi pe placul Emiliei R. „Este foarte faină şcoala, iar cadrele sunt de treabă. Am vazut caietele de meditaţii şi chiar se lucrează cu elevii. Au şi sală de mese, foarte curat peste tot, băile şi de băieţi şi de fete, totul deosebit. Dacă asigură şi transport de la şcoală, merită, că am linişte”, conchide Mia, o altă sibiancă mulţumită că a ales un afterschool pentru copilul ei.
Georgiana LAŢĂ | reprezentant afterschool
„Un afterschool uşurează munca. Odată ce copilul îşi face temele, părintelui îi revine munca doar de a-l asculta pe copil la o poezie, eventual.”