Cafeaua are efecte minunate asupra organismulu, dar doar atunci când este consumată corect, cu moderație. Băutura îndrăgită de o lume întreagă poate deveni extrem de nesănătoasă dacă adaugi prea mult zahăr sau siropuri.
Cafeaua are nenumărate beneficii: crește nivelul de energie, oferă nutrienți esențiali organismului și reduce riscul de probleme cardiovasculare sau diabet zaharat. Este o băutură extrem de populară, iar în Statele Unite 49% din populație o consumă în mod frecvent. Cafeaua poate ajuta și cu durerile de cap și migernele, însă doar atunci când este consumată așa cum recomandă specialiștii.
Cafeaua poate deveni extrem de rapid o băutură nesănătoasă, care aduce calorii în plus și riscuri asupra sănătății. Asta nu însemnă că trebuie să consumi cafeaua negră, fără pic de lapte și zahăr, însă trebuie să fii extrem de atent la cît de tare o îndulcești. La mute restaurante, cafeaua este îndulcită cu siropuri care sunt bombe calorice. O cafea mare de la o cafenea cunoscută la nivel mondial, poate avea chiar și 53 de grame de zahăr!
Efectele secundare ale consumului de cafea
Deasemenea, aveți grijă la cât de tare vă faceți cafeaua. Unele persoane se pot lovi de efecte neplăcute după numai o cană de cafea, iar altele o toleranță mai ridicată. Dacă consumi mai multă cafea decât ești obișnuit, sau dacă optezi pentru o cafea mai puternică la o cafenea, te poți lovi de următoarele efecte:
– dureri de cap
– puls rapid
– stare de nervozitate
– insomnii
– probleme digestive
Doza zilnică recomandată de specialiști
Doza zilnică maximă recomandată de Mayo Clinic este de 400 mg de cafea, adică în jur de patru cafele mici. Adolescenții între 12 și 18 ani nu ar trebui să bea mai ult de o cafea pe zi iar femeile însărcinate ar trebui să se limiteze la două cești mici de cafea pe zi.
Sursă: Antena 3