Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu a efectuat mai multe verificări în teren privind starea habitatelor pentru castori, pe pârâul Rozbav, în urma atenționării unui sibian.
În urma acestor observaţii, s-a constatat existența unui baraj specific pentru zona de hrană și odihnă a speciei Castor fiber, au anunțat reprezentanții instituției.
„Având în vedere că specia Castor fiber se află pe lista speciilor de animale de interes comunitar care necesită o protecţie strictă (conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007), informăm cetăţenii că sunt interzise atât capturarea, vătămarea, uciderea castorilor, cât şi deteriorarea sau distrugerea habitatelor lor. Nerespectarea prevederilor legale referitoare la speciile protejate: constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă, conform art. 52, Cap. VI din OUG nr. 57/2007 cu modificările şi completările ulterioare”, avertizează cei de la APM Sibiu.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu și-a manifestat interesul pentru protejarea speciilor de interes comunitar, printre care și a castorului, prin derularea proiectului “Managementul conservativ al siturilor de importanţă comunitară ROSCI0382 Râul Târnava Mare între Copşa şi Mihalţ, ROSCI0431 Pajiştile dintre Şeica Mare şi Veseud şi ROSCI0312 Castanii comestibili de la Buia”. Acest proiect își propune dezvoltarea unui sistem de evaluare a stării de conservare pentru speciile şi habitatelor de interes comunitar din cadrul siturilor ROSCI0382 Râul Târnava Mare între Copşa Mică şi Mihalţ, ROSCI0431 Pajiştile dintre Şeica Mare şi Veseud, ROSCI0312 Castanii comestibili de la Buia. Una din speciile care vor fi studiate în situl ROSCI0382 Râul Târnava Mare între Copşa Mică şi Mihalţ este castorul, pentru care se vor stabili măsuri concrete de conservare pe acest sector de râu.