După o jurizare deloc ușoară datorită exponatelor deosebite realizate de elevi și studenți din materiale reciclabile, juriul a decis care sunt câștigătorii din acest an ai concursului.
La ediția din acest an s-au inscris 316 exponate din deșeuri, confecționate de elevi și studenți din 57 de instituții de învățământ din 29 de județe, care au participat alaturi de cadrele didactice coordonatoare la cea de a X-a ediție a concursului ”Deșeurile pot fi și artă”, organizat de Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.
Concursul s-a desfasurat online în data de 1 iunie 2022, după jurizare au fost decernate 6 premii: premiul I 1000 lei din partea Companiei Unimat Sibiu, premiul II-800 lei si premiul III-600 lei si mențiuni.
”Popularitatea concursului nostru a adus un număr impresionant de vizualizări ale paginii de Facebook (240.840), 3444 de aprecieri și 3646 urmăritori. Mulțumim sponsorilor care au făcut posibil și anul acesta acordarea premiilor în bani: S.C. Nic-Metnef S.R.L., Râmnicu Vâlcea, Compania Unimat Sibiu”, a declarat Șef lucrări dr. Cristina MOISE, coordonatorul concursului.
Diversitatea obiectelor realizate din materialele reciclate, tematica și modul de prezentare, au creat o mare dificultate juriului compus din 13 persoane, cadre didactice ale ULBS, sponsori și reprezentanți a instituțiilor partenere, care cu greu au deliberat ierarhia.
Cine sunt câștigătorii:
Premiul I-1000 lei
Exponatul 285
Student: Marius Vulcu, anul III IPMA, Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentara si Protecția Mediului, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
Profesor coordonator: drd. ing. Alexandra Frățilă
Denumire exponat: Vultur din anvelope (sârma din anvelope, carton, polistiren, cauciuc, materiale reciclate, înălțime exponatului fiind de 70 cm si anvergura aripilor de 1,50 m)
Premiul II-800 lei
Exponatul 247
Elevii: Curelusă Sergio, Lazăr Paul, Stanescu Avram – clasa a X-a Dp, profil Mecanică, Specializarea Lăcătuș mecanic prestări servicii
Liceul Tehnologic ” Mihai Eminescu ” Dumbrăveni, județul Suceava
Profesori coordonatori: ing. Surugiu Ioan, ing. Hrițcu Petrișor
Denumire exponat: „Artistul cerșetor al vremurilor noastre ”
Descriere:
Exponat artist lucrat din sarma modelata prin îndoire, piulițe uzate, plăcută din tabla, toate elementele asamblate prin sudare, șlefuire și vopsire.
„Bolul pentru monezii” din lemn, reprezintă o lecție de geometrie transpusa în practica. Realizat din discuri din bucatele din lemn debitate în unghiuri lipite bucata cu bucata cu aracet pentru lemn. După uscare a fost prelucrat prin strunjire, finisare și lăcuire cu lac pe baza de apa. Lemnul utilizat este nucul, fagul și salamul.
Premiul III-600 lei
Exponatul 50
Elev: ARSENI BOGDAN, Clasa a VIII a, Școala Gimnaziala „Nicolae Iorga” Ploiești, județul Prahova
Profesor coordonator: Bucurică Nicoleta Camelia
Denumire exponat: „CASTELUL CORVINILOR” din cartoane reciclate
Mențiunea I-300 lei
Exponatul 54
Elev: Popa Eduard Gabriel, Clasa a VII-a, Școala Gimnazială Dumitru Bădescu, Olănești, județul Vâlcea
Profesor coordonator: Ganea Alexandru
Denumire exponat: The Green Date
Mențiunea II-200 lei
Exponatul 61
Mențiunea 3-100 lei
Elev: Popescu Robert Constantin, clasa a V a B, Liceul Tehnologic Topraisar, județul Constanta
Profesor coordonator : Cismaru Iulia
Denumire exponat: ” O bicicletă de poveste ”
Instituțiile de învățământ participante la concurs au fost:
1.Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentara si Protecția Mediului,
2.Liceul Tehnologic Felix, Sânmartin, Bihor
3.Școala Gimnaziala Șelaru, Dâmbovița
5.Grădinița cu Program Prelungit Nr. 34, Brașov
6.Liceul Național „Unirea”, Brașov
7.Colegiul Tehnic M. Cristea, Brașov
8.Școala Gimnazială Nr.28, Galați
9.Școala Gimnazială Mastacăn, județ Neamț
10.Școala Gimnazială ,,George Poboran” Slatina, Olt
11.Liceul Tehnologic Topraisar, Constanța
12.Teologic Sfântul Andrei, Galați
13.Școala Gimnaziala „Nicolae Iorga” Ploiești, Prahova
14.Grădinița Mastacăn Borlești, Neamț
15.Școala Gimnazială, N. Ghica, Rucăr, Argeș
16.Colegiul Național Vasile Alecsandri Galați
17.Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Nr.1 Oradea, Bihor
18.Școala Gimnazială Dumitru Bădescu, Olănești, Vâlcea
19.Liceul Tehnologic Băile Govora, Vâlcea
20.Școala Gimnazială Specială Târgoviște, Dâmbovița
21.Grădinița P.P. ,, Sf Stelian” Moldova Nouă, Caraș-Severin
22.Colegiul Național “Gheorghe Sincai”, Cluj Napoca
23.Grădinița Kis Herceg-Micul Prinț din Miercurea Ciuc, Harghita
24.Scoala Sfantul Nicolae Nr. 3 Liesti, Galați
25.Colegiul Tehnic ,, August Treboniu Laurian” Agnita, Sibiu
26.Școala Gimnazială Nr 22, Galați
27.Liceul Tehnologic Băile Govora, Vâlcea
28.Scoala Gimnazială ,, Anghel Saligny,, Banloc, Timiș
29.Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana, Suceava
30.Școala Gimnazială Săveni, Ialomița
31.Școala Gimnazială ,,Grigore Moisil”, Galați
32.Liceul „Timotei Cipariu ” Dumbrăveni, Sibiu
33.Liceul Tehnologic ,,Mihai Eminescu ,,-Dumbrăveni, Suceava
34.Liceul Tehnologic „Constantin Bursan”,Hunedoara
35.Gradinita cu Program Normal Nr. 8 din Ploiesti, Prahova
36.Clubul Copiilor Roman, Neamţ
37.Școala Gimnazială Nr. 8, Sibiu
38.Școala Gimnazială Alunișu, Olt
39.Liceul Constantin Brancoveanu Horezu, Valcea
40.Școala Gimnazială 25, Sibiu
41.Școala Gimnazială ,,Spiru Haret” Dorohoi, Botoșani
42.Clubul Elevilor Sportivi Adjud, Vrancea
43.Grădinița Borlești, Neamț
44.Școala Gimnazială Roșia, Sibiu
45.Colegiul Energetic Ramnicu Valcea, Valcea
46.Colegiu Agricol Daniil Popovici Barcianu, Sibiu
47.Grădinița cu program prelungit Nr. 19, Sibiu
48.Liceul Tehnologic Bratianu Dragasani, Valcea
49.Școala Gimnazială Emil Gârleanu Bărăganu, Constanța
50.Școala Gimnazială ”Emil Gârleanu” Bărăganu, Constanța
51. Colegiul National Pedagogic Andrei Șaguna, Sibiu
52. Școala Gimnazială Mașloc, Timiș
53. Grădinița cu Program Prelungit Licuricii, Sibiu
54. Scoala Gimnazială Specială Târgoviște, Dâmbovița
55. Școala Gimnazială nr 24, Galați
56. Grădinița Borlești, Neamț,
57. Școala Primară nr. 3 Potârnichea, Constanța