Câștigătorii concursului pentru denumirea noului parc al Sibiului – PARCUL BELVEDERE – au intrat în posesia premiilor

“Am lansat concursul cu intenția de a-i implica pe sibieni în denumirea unui nou parc al orașului, pentru a-i face să îl simtă cu adevărat al lor. Au propus denumiri aproape 750 de persoane, iar în a doua etapă au votat pentru una dintre cele 5 nume selectate peste 1.500 de sibieni. Cei trei câștigători au propus primele cele mai votate denumiri. Îi felicit pentru creativitate și pentru implicarea într-un demers al Primăriei pentru comunitate.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu).

Foto: Primăria Sibiu

Festivitatea de premiere a avut loc miercuri, 12 aprilie în sala expozițională a Primăriei. Primarul Astrid Fodor și managerul proiectului, domnul Emanuel Lazăr au înmânat premiile prevăzute în regulamentul concursului:

 

  • PREMIUL I: ALEXANDRA ORAC, a câștigat o bicicletă și dreptul de a-și alege un arbore din parc pe care să îl adopte și care să fie identificat printr-o plăcuță cu numele său.

 

  • PREMIUL II: DANIELA CRUCEANU a intrat în posesia unui abonament Sibiu Bike City valabil pentru tot anul 2023.

 

  • PREMIUL III: SILVIU TOLOMEIU a primit ca premiu un set de materiale vegetale de plantat acasă, conținând două plante de interior, un mix de plante perene și o cutie cu gazon.

Un software specializat, disponibil pe internet, a fost cel care a selectat aleatoriu cei trei câștigători dintre sibienii care au propus primele trei cele mai votate nume și anume Belvedere, Colina și Cibinium. Filmările cu cele 3 extrageri au fost publicate pe pagina de Facebook a instituției – Primăria Municipiului Sibiu.

„Parcul Belvedere se apropie de deschiderea pentru public. În prezent se lucrează la așternerea gazonului și hidroînsămânțarea cu iarbă a taluzurilor. Lucrările sunt practic finalizate, dar pentru că vegetația este recent plantată, dorim să îi acordăm încă un mic răgaz pentru a se dezvolta și pentru a da parcului aspectul pe care cu toții îl așteptăm. Vom anunța în scurt timp data deschiderii!”, transmite Primăria Municipiului Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*