Nouă dintre elevii sibieni care au participat la concursul de desene anti-fumat organizat de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu au fost premiați ieri.
Concursul pe tema „Renunțarea la fumat salvează vieți”, inițiat în cadrul Săptămânii Anti-Fumat, s-a desfășurat pe trei secțiuni: învățământ primar, învățământ gimnazial și învățământ liceal. Desenele câștigătoare au fost selectate dintr-un total de aproape 300 de lucrări primite de la elevi.
Câștigătorii pentru ciclul primar au fost:
- Iuga Ionuț – Școala Gimnazială Tilișca – cls.a IV-a
- Mitrică David Fabian – Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu – cls. a IV-a D
- Jibotean Ana – Școala Gimnazială Tilișca – cls. a IV-a
Câștigătorii pentru ciclul gimnazial:
- Lucaci Andrada Ioana – Școala Gimnazială nr.13 Sibiu – cls. a V-a
- Rusu Oana – Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu – cls. a VI-a A
- Băilă Emilia – Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu – cls. a V-a B
Câștigătorii pentru ciclul liceal:
- Mașca Dariana – Colegiul Agricol „D.P. Barcianu” Sibiu – cls. a IX-a E
- Tileagă Mădălina Daniela – Colegiul Agricol „D.P. Barcianu” Sibiu – cls. a X-a A
- Pleșca Antonia – Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu – cls. a X-a D
Desenele premiate vor fi expuse pe pancarte, în cadrul Marșului Anti-Fumat, organizat în această după-amiază, de la orele 15.00, pe traseul: str. Nicolae Bălcescu – Piața Mare.
Evenimentul face parte din calendarul activităților desfășurate în cadrul Săptămânii Anti-Fumat (27-31 mai), organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, marcată anual în data de 31 mai.
„În acest an, am decis ca Spitalul de Pneumoftiziologie să se implice mai puternic în marcarea Zilei Mondiale fără Tutun, organizând timp de o săptămână acțiuni de conștientizare a pericolului pentru sănătate pe care îl reprezintă fumatul. Astfel, am gândit mai multe evenimente prin care să atragem atenția atât elevilor și studenților, cât și fumătorilor despre pericolul la care se expun atunci când recurg la țigări. Cred că este important să facem alegeri benefice pentru sănătatea noastră, să spunem «nu» fumatului și să acordăm prioritate vieții”, spune Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
Marș în centrul Sibiului
Marșul anti-fumat se va desfășura pe traseul Farmacia 24 – strada Nicolae Bălcescu, Piața Mare şi retur, astăzi, 30 mai, începând cu orele 15.00. În cadrul marșului intitulat „Acordă prioritate vieții! Spune NU fumatului”, împreună cu voluntarii Asociației „Crucea Roșie” Sibiu, fumătorii vor primi mere în schimbul țigărilor. Ulterior, țigările colectate vor fi distruse, prin ardere, într-un gest simbolic ce semnifică un îndemn de renunțare la acest viciu. Vor participa elevi de la liceele sibiene, studenți ai Universității„Lucian Blaga” Sibiu și ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, voluntari ai mai multor asociații, personal medical și sibieni care doresc să se implice și să contribuie la transmiterea unui mesaj anti-fumat cât mai puternic. Fiecare participant va putea să aducă o pancartă cu propriile lozinci și desene anti-fumat.
Părintele Necula: „Nu pot doar să mă rog, trebuie să și întind o mână”
Alături de Marșul Anti-Fumat, o conferință susținută de părintele Constantin Necula este menită să amplifice mesajul anti-fumat. Tema conferința va fi „Dacă ții la viața ta, încearcă să rămâi în viață. Cultura sănătății și a sufletului”. Este o conferință publică, ce va fi organizată în colaborare cu Organizația Tinerilor Sibiu (OTS), în cadrul Săptămânii Anti-Fumat, în această seară, începând cu orele 18:00.
„Cred că este momentul să le spunem oamenilor că dincolo de fumat stă o negrijă față de sine și că e nevoie ca atunci când vor să își păzească viața, chiar să o facă. Nu pot doar să mă rog, trebuie să și întind o mână și sper să o facem cât mai profesionist. Există centre care ar trebui înmulțite în țară, în care să conteze mai mult oamenii decât acțiunile și să conteze în primul rând întinderea mâinii către ei. Este marcată o zi fără tutun, dar eu zic că de fapt ar fi bun un tutun fără oameni, nu oameni fără tutun”, spune părintele Necula.
Conferința va avea loc în Aula „Avram Iancu” a Facultății de Litere. Intrarea va fi liberă.
Pingback: Marș împotriva fumatului la Sibiu, în ajunul Zilei Mondiale fără Tutun – Doamne, Iisuse Hristoase…