Câștig de cauză, în primă instanță, pentru Universitatea Babeș-Bolyai, în cazul plagiatului lui Bode. Ministrul a depus o nouă plângere

Tribunalul din Sălaj a respins, marți, ca nefondată cererea prin care ministrul de Interne, Lucian Bode, a încercat să blocheze a doua verificare a tezei sale de doctorat în cadrul Comisiei de etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, scrie Monitorul de Cluj.

Lucian Bode poate face recurs în termen de 5 zile de la comunicarea sentinței.

Ministrul încercase să obțină, în contencios administrativ, printr-un dosar deschis la Tribunalul Sălaj, suspendarea executării Hotărârii nr.10/13.12.2022, emisă de Universitatea Babeş-Bolyai – Comisia de etică. Este vorba despre hotărârea oficială pe baza căreia s-a desfășurat a doua analiză a comisiei de etică asupra tezei de doctorat a lui Lucian Bode, după ce Emilia Șercan publicase o investigație ce demonstra plagiat extins în cadrul acesteia, mult mai mult decât estimase aceeași Comisie într-o primă analiză, în toamna anului trecut.

Solutia Tribunalului Sălaj: „Respinge ca nefondată cererea de supendare a executării Hotărârii nr.10/13.12.2022 a Comisiei de etică din cadrul U.B.-B. formulată de reclamantul B. L. N. în contradictoriu cu pârâta U. B.-B.. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Sălaj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 17.01.2023.”

Săptămâna trecută, Comisia de Etică a UBB a ajuns la concluzia că teza include mai multe elemente de plagiat decât estimase inițial și „este profund viciată”.

Lucian Bode susține, într-o postare pe facebook, că decizia instanței este „firească în contextul în care Comisia de Etică din cadrul UBB s-a antepronunțat” și anunță că a depus o nouă plângere pentru desființarea hotărârii prin care s-a constatat că teza sa de doctorat este „profund viciată”.

Avocații ministrului Lucian Bode atacaseră în instanță decizia Comisiei de Etică a UBB de reanalizare a tezei sale de doctorat, după ce universitatea s-a autosesizat ca urmare a dezvoluirilor jurnalistei Emilia Șercan. În ciuda acțiunii ministrului, UBB a decis între timp să reanalizeze lucrarea și a ajuns la concluzia că „suspiciunile de plagiat în cazul Lucian Bode se confirmă în marea lor majoritate” și teza este „profund viciată”.

În replică, ministrul Lucian Bode a scris, marți, pe pagina sa de Facebook, că „lupta pentru adevăr continuă!” și susține că, „procedural, decizia de astăzi a Tribunalului Sălaj este una FIREASCĂ în contextul în care Comisia de Etică din cadrul UBB s-a antepronunțat, înainte ca instanța să dea un verdict”.

„Este firesc ca instanța să nu mai poată admite solicitarea inițială din moment ce această comisie a emis deja un act, Hotărârea nr. 1 de anul acesta, ignorând dosarul aflat pe rolul tribunalului, care urma să se pronunțe. Este evident că altfel ar fi arătat decizia tribunalului dacă Comisia de Etică nu ar fi cedat presiunilor de a fi «parțiali și subiectivi», de a da «un verdict de plagiat fără niciun fel de judecată», de «a-l arde pe Bode pe rug, în piața publică», așa cum președintele Comisiei a recunoscut public. Dar, pentru că s-au grăbit să dea un astfel de verdict, este LOGIC ca instanța să respingă solicitarea inițială, care reclama ca fiind netemeinică și abuzivă decizia Comisiei de Etică transpusă în Hotărârea nr 10/2022”, afirmă ministrul Afacerilor Interne.

Lucian Bode spune că, așa cum alții au ales să îl discrediteze și el are dreptul să își apere demnitatea.

„Lupta mea pentru adevăr nu se oprește aici, ea abia acum începe. Ca atare, am formulat o plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 1/2023 a Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, în vederea desființării ei în integralitate, precum și a aspectelor subsecvente statutate în această decizie. În continuare, consider această decizie netemeinică, ilegală și abuzivă”, susține Bode.

„Demersurile vor continua, pentru că, în ciuda tuturor presiunilor care se fac pentru «arderi pe rug» , este la fel de FIRESC ca adevărul să primeze și legea să fie respectată în cazul tuturor”, încheie Bode.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*