În colecțiile speciale ale Bibliotecii publice sibiene se găsește o carte rară, care datează din 1511. Cu ocazia Zilei Mondiale a Cărților Vechi. Biblioteca ASTRA readuce în atenția publicului sibian cea mai veche carte aflată în patrimoniul său.
Foto: Biblioteca ASTRA Sibiu
Astăzi, 27 iulie, celebrăm Ziua Mondială a Cărților Vechi, iar cu această ocazie reprezentanții Biblotecii ASTRA Sibiu vă prezintă cea mai veche carte aflată în patrimoniul propriu. O carte deosebit de valoroasă, „Sexti libri Decretalium… MDXI”, semnată de Papa Bonifacius VIII, datează din anul 1511 și cuprinde o colecție impresionantă de decrete și legi canonice.
Cartea are coperțile din lemn și este legată în piele. ”Totuși, în lipsa unor studii concrete, rămâne o enigmă dacă acestea sunt coperțile originale, realizate în timpul tipăririi, sau dacă au fost schimbate ulterior pentru a menține aspectul autentic al cărții.
Volumul face parte din fondul de carte veche străină aflat în Colecțiile Speciale ale bibliotecii publice sibiene”, explică reprezentanții Bibliotecii sibiene.