Cârpeli la spitalul vechi

Conducerea  Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a decis o serie de schimbări în organizarea unor secții și compartimente ale instituției, pentru a oferi condiții decente de tratament pentru pacienți, respectiv condiții de lucru adecvate personalului medical.

Potrivit normelor în vigoare, pentru a putea derula în continuare, la Sibiu, Programul naţional de oncologie – Subprogramul de tratament medicamentos al bolnavilor cu afecţiuni oncologice, este necesar ca soluțiile citostatice să fie preparate în cadrul unei farmacii cu circuit închis a spitalului. În acest sens, se va amenaja un punct de lucru al farmaciei la parterul clădirii secțiilor clinice medicale și oncologie, fapt care conduce la câteva schimbări în organizarea unor secții/compartimente.

Astfel, Compartimentul Clinic Diabet – Nutriție va fi relocat de la parterul clădirii medicale într-un spațiu disponibil în cadrul Secției Clinice Obstetrică – Ginecologie II, unde își desfășura activitatea Serviciul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistentei Medicale (SPIAAM). În perimetrul eliberat la parterul clădirii medicale vor amenajate punctul farmaceutic de lucru pentru prepararea soluțiilor citostatice și saloanele necesare pentru spitalizare de zi – Secția Clinică Hematologie. Totodată, Serviciul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) va fi relocat în cadrul unor spații disponibile în clădirea unde își desfășoară activitatea Compartimentului de Citologie. „Asigurarea tratamentului specific bolnavilor cu afecţiuni oncologice cu soluții citostatice este o chestiune deosebit de importantă și nu poate lipsi din cadrul unei instituții sanitare de mărimea și importanța spitalului județean. Tocmai de aceea am identificat această posibilitate de a amplasa un punct de lucru farmaceutic la parterul Secției Clinice Oncologie în locul Compartimentului Clinic Diabet Nutriție, care va fi relocat într-un spațiu disponibil în cadrul Secției Obstetrică Ginecologie II. Mulțumim atât acestei secții (n.a. – Obstetrică Ginecologie II), cât și Compartimentului de Diabet, respectiv Serviciului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistentei Medicale și Compartimentului de Citologie pentru că au dat dovadă de înțelegere și ne-au sprijinit în acest demers, acceptând soluțiile identificate și relocarea în alte spații”, a arătat managerul Cornel Benchea.

Cu bani europeni și guvernamentali

În paralel, este în plină desfășurare renovarea și modernizarea Secției Clinice ORL. Investiția este realizată din fondurile alocate de Consiliul Județean. Procesul de renovare, extindere şi modernizare a pavilionului secției Clinice ORL continuă, stadiul lucrărilor ajungând la circa 75%. Valoarea lucrării este de aproape 5,2 milioane lei, finanţare asigurată de la bugetul județului.

Totodată, conducerea spitalului are în lucru pentru viitor două proiecte. Acestea se derulează prin Consiliului Județean. Primul are în vedere reabilitarea secției Neurologie. Sursa de finanțare este Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II, iar valoarea finanțării nerambursabile este 30.195.527,54 lei. Aproximativ 18 milioane lei se vor investi în reabilitarea clădirii, iar restul vor fi destinați dotărilor. Proiectul a trecut de etapele de evaluare și se va semna în curând contractul de finanțare, urmând ca în iarnă să fie realizat proiectul tehnic.

Al doilea proiect vizează reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Acesta va fi finanțat prin programul european POR, iar valoarea finanțării nerambursabile se ridică la 44.094.075,76 lei.

Investițiile lui Spinean

În trecut au fost modernizate și reabilitate și celelalte secții. „Necesitatea îmbunătățirii condițiilor din spitale este o realitatate ce nu poate fi contestată de nimeni. Acesta este și motivul pentru care, atunci când am avut oportunitatea, nu am precupețit nici un efort pentru a face cât mai multe în această direcție. Modernizarea/reabilitarea secțiilor de ginecologie I și II, a neonatologiei, a celor două secții de recuperare medicală, a celei de boli infecțioase și, nu în ultimul rând, a secției de neurochirurgie, sunt doar câteva exemple care dovedesc cele afirmate. Cu siguranță, mai sunt multe de făcut în ceea ce privește infrastructura și dotările SCJU Sibiu, demers în implementarea căruia nu pot decât să urez mult succes actualei echipe manageriale“, spune Vasile Spinean, fost director al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, și actual director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Sibiu.

 

Bani investiți de firmele sibiene

Firmele sibiene sunt preocupate de situația spitalului sibian. Acestea au făcut în ultimii ani sponsorizări importante pentru îmbunătățirea condițiilor din spital și pentru achiziția de aparatură medicală. Au investit sume importante, care se alătură fondurilor venite de la bugetul de stat și Consiliul Județean.

  • ROMGAZ S.A.

– 500.000 lei pentru Secția Clinică Oftalmologie, pentru achiziționare de aparatură: tomograf în coerență optică în valoare de 153.765 lei + TVA (s-a atribuit contractul în SEAP); un microscop operator în valoare de 202.045 lei + TVA (s-a atribuit contractul în SEAP); din această sumă, 25.000 lei + TVA au fost direcționați către achiziționarea unui transductor ecograf cardiologie și sondă control părți moi (aflat în licitație în SEAP)

– 300.000 lei pentru derularea activității de cercetare a afecțiunilor cardio-vasculare: achiziționarea de materiale sanitare și stenturi

  • ALBIS S.R.L.

– 160.000 lei în 2016 și 180.000 lei în 2017, pentru achiziționarea unui ecograf performant cu substanță de contrast și modul de elastografie necesar Secției Clinice Medicală II. Pentru acest aparat, Consiliul Județean Sibiu a alocat suma de 120.000 lei – cofinanțare (aflat în licitație în SEAP)

  • ELECTROCON S.R.L. – amenajare spații virane în cadrul SCJU Sibiu (în spatele Blocului Materno-Infantil, în spatele Blocului Chirurgical și lângă Secția Clinică Oftalmologie
  • COMPA S.A – dotare arhivă SCJU Sibiu cu rafturi
  • UNIMAT SRL – dotări chiuvete pentru Secție Clinică ORL (9 chiuvete necuprinse în proiect)
  • UZINA MECANICA MÂRȘA – aparat aer condiționat pentru Blocul Chirurgical, sala 7
  • ASOCIAȚIA PAPAGENO – aparat EKG plus accesorii și defibrilator portabil cu geantă pentru Secția Clinică Cardiologie I

Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*