Carmen Iohannis, citată din nou la Parchetul General

Soţia preşedintelui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis, a fost citată din nou de procurorii Parchetului General pentru data de 10 decembrie, în dosarul referitor la casele din Sibiu, după ce prima oară nu s-a prezentat.


Iniţial, Carmen Iohannis a fost citată pentru 15 noiembrie în dosarul deschis ca urmare a plângerii depuse de Lumea Justiţiei referitor la casele familiei din Sibiu, însă a transmis procurorilor de la Parchetul General că nu se poate prezenta la audierea programată. Preşedintele ţării a anunţat că soţia sa nu se va prezenta la Parchet, pentru că se vor afla într-o vizită oficială la Londra.
Procurorii Parchetului General au stabilit o nouă dată de audiere pe 10 decembrie.

Dosarul a fost deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) ca urmare a unei plângeri depuse Lumea Justiţiei împotriva notarului din Sibiu, Radu Gabriel Bucşă, şi a soţilor Carmen şi Klaus Iohannis. Sesizarea a fost depusă în legătură cu manoperele prin care cuplul prezidenţial a intrat, începând cu 1999, în posesia a două imobile în centrul Sibiului. Imobilele aparţineau statului român şi erau administrate de Primăria Sibiului, care a fost condusă în perioada iulie 2000 – noiembrie 2014 de Klaus Iohannis.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*