Carmen Iohannis: „Am votat pentru un viitor mai bun”. Președintele ar putea veni azi la Sibiu

Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, a declarat azi, la ieşirea de la secţia de votare nr. 68 din municipiul Sibiu, că a votat ‘pentru un viitor mai bun’.

‘Am votat pentru o Românie mai bună, pentru un viitor mai bun, pentru o Românie de care să ne bucurăm şi în care să ne găsim bucuria’, a spus soţia preşedintelui României, pentru Agerpres.

Carmen Iohannis | foto: arhiva Mesagerul de Sibiu

Întrebată dacă speră la o prezenţă bună la urne, Carmen Iohannis a spus că speră „din tot sufletul ca toată lumea să vină la vot”. „Mai ales pe tineri ne bazăm, ei sunt viitorul nostru”, a spus soţia preşedintelui, ea explicând că nu a putut vota la Bucureşti, împreună cu şeful statului, pentru că ea are actul de identitate cu domiciliul în Sibiu.

Potrivit lui Carmen Iohannis, preşedintele Klaus Iohannis ‘s-ar putea să vină astăzi la Sibiu’.

Carmen Iohannis a votat după ce a fost la slujba de la biserică. Preşedintele Iohannis a votat dimineaţă, la ora 9,00, la Bucureşti, la secţia de votare de la Liceul „Jean Monnet”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*