Care sunt obligațiile angajatorilor față de salariați în perioadele de caniculă? Amenzi de până la 2.500 de lei

Angajatorii care nu respectă prevederile Ordonanţei privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia angajaţilor pot fi amendaţi cu până la 2.500 de lei, potrivit Inspecţiei Muncii.

Foto: Arhiva Mesagerul de Sibiu

Angajatorii care nu respectă prevederile Ordonanţei privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia angajaţilor pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei, potrivit Inspecţiei Muncii, scrie Monitorul de Cluj

„Inspectorii de muncă verifică respectarea tuturor reglementărilor prevăzute pentru menţinerea stării de sănătate a lucrătorilor expuşi la temperaturi extreme, şi anume: asigurarea apei minerale adecvate, câte 2 – 4 litri/persoana/schimb, asigurarea echipamentului individual de protecţie şi asigurarea de duşuri, asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate şi trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea ori eşalonarea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.
De asemenea, există şi posibilitatea întreruperii colective a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţilor în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale, dacă temperaturile ridicate extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutive. De reţinut ar fi faptul că, pe durata întreruperii colective a lucrului, contractele individuale de muncă ale salariaţilor se menţin, iar perioada de întrerupere constituie vechime în muncă. În această situaţie, se vor stabili modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plată. Atragem atenţia că nerespectarea prevederilor Ordonanţei privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă se sancţionează contravenţional, cu amendă de la 1500 la 2500 de lei în conformitate cu art. 10, alin. 1 din OUG nr. 99/2000”, a precizat Bratu, potrivit unui comunicat transmis agerpres.

Inspecţia Muncii a început verificarea modului de respectare a prevederilor OUG nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

Ce sunt obligați angajatorii?

În conformitate cu prevederile Ordonanţei sus-menţionate, angajatorii sunt obligaţi să ia următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber:

  • distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1litru/persoană/schimb
  • acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător
  • asigurarea echipamentului individual de protecţie

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii salariaţilor, vor lua măsurile dispuse în Ordonanţa de urgenţă nr. 99/2000. Acestea se referă la reducerea programului de lucru, întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă potrivit prevederilor legale.

 

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii cu temperaturi extreme angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:

 

  • asigurarea examenului medical la angajare si a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi crescute sau scăzute;
  • asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
  • trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*