Sărbătorind Anul Centenarului, Tineretul Național Liberal a lansat Caravana Tricolorul.
Printr-o acțiune simbolică desfășurată la nivel național și care își propune să marcheze 100 de ani de la Marea Unire, organizațiile TNL vor purta drapelul național prin toate județele țării, până pe 25 noiembrie, când tricolorul va fi arborat la Alba Iulia.
Tricolorul având o falnică desfășurare de circa 30 de metri lungime și circa 10 metri lățime va ajunge în județul Sibiu mâine, 23 noiembrie, la orele 16.00. Simbolul național va fi purtat cu mândrie pe umeri de tinerii liberali, pe traseul: sediul PNL – strada Nicolae Bălcescu – centrul istoric.
„ Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, 100 de ani de la momentul în care drumul României s-a schimbat definitiv prin efortul admirabil al unei generații de oameni politici extraordinari, adevărate modele de urmat. Printre aceștia s-au numărat liderii liberali în frunte cu Ion I.C. Brătianu, personalitate politică incontestabilă, negociator remarcabil al intereselor României și factorul principal în recunoașterea Marii Uniri în 1919-1920, la Paris. Suntem datori să recunoaștem și să celebrăm efortul înaintașilor noștri în crearea statului național unitar, zi de zi, dar cu atât mai mult la 100 de ani de la Marea Unire – cel mai semnificativ și emoționant moment din istoria noastră“, se arată într-un comunicat al TNL Sibiu.
Cosmin PAL