Caravana „Sănătate pentru Sate” a ajuns la Rusciori: consultații stomatologice gratuite pentru zeci de copii

Programul Național „Sănătate pentru Sate” al Patriarhiei Române a ajuns marți, 23 iulie 2025, în localitatea Rusciori din județul Sibiu, într-o acțiune dedicată sănătății orale a celor mici, informează mitropolia-ardealului.ro.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

Activitatea a fost desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și a marcat un moment simbolic: împlinirea a 10 ani de la implementarea programului în eparhia Sibiului.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

Evenimentul, organizat la Școala Gimnazială Rusciori, a reunit zeci de copii cu vârste între 3 și 12 ani, alături de părinți și cadre didactice. Beneficiarii au participat la o sesiune de educație pentru sănătatea orală, urmată de consultații și intervenții stomatologice gratuite oferite de dr. Natalia Giușcă.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

Acțiunea a fost coordonată la nivel local de inspectorul eparhial Marius Talmațchi, responsabil al programului și al serviciului de ambulanță al Asociației Eparhiale.

În urma evaluărilor, copiii vor beneficia în perioada următoare de tratamente stomatologice și igienizări profesionale în cadrul cabinetului Arhiepiscopiei Sibiului. În plus, fiecare copil a primit gratuit produse de igienă orală oferite de eparhie.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

Programul „Sănătate pentru Sate” a fost lansat la Sibiu în anul 2015 și este derulat prin Departamentul Social al Arhiepiscopiei Sibiului. În acest deceniu de activitate, peste 50 de caravane medicale au ajuns în sate izolate din județele Sibiu și Brașov, oferind consultații gratuite pentru mai bine de 3.600 de persoane.

În numeroase cazuri, intervențiile oferite au fost esențiale pentru depistarea timpurie a unor afecțiuni grave, salvând vieți și oferind speranță celor care nu au acces facil la servicii medicale.

Programul continuă și în perioada următoare, având ca obiectiv sprijinirea celor mai vulnerabili membri ai comunităților rurale din Ardeal.