Caravana Medierii

 

„Caravana Medierii” ajunge astăzi, la prânz, în Shopping City Sibiu.  Mediatorii vor oferi informaţii despre noua procedură obligatorie de informare a justiţiabililor cu privire la procedura medierii anterior recurgerii la instanţa de judecată, conform ultimelor modificări aduse legii medierii. Asociaţia Profesională a Mediatorilor Transilvania din Sibiu reprezintă un program prin intermediul căruia patru mediatori autorizaţi din Sibiu, Ana Maria Tuluc, Mircea Sărac-Luncaşu, Paula Covătariu şi Nicolae Gabriel Ivanov şi-au luat angajamentul că vor reuşi să ajute sibienii să-şi rezolve conflictele altfel decât în sala de judecată.

 

Pe înţelesul tuturor

 

Principalul scop al asociaţiei din Sibiu constă în asigurarea organizării şi exercitării unitare în judetul Sibiu a profesiei de mediator. Totodată, asociaţia îşi propune să militeze pentru un cadru organizatoric pentru mediatori, astfel încât aceştia să dispună de condiţii adecvate, de materiale informative şi de know-how pentru practicarea acestei profesii. „Rolul mediatorilor sibieni este de a informa cetăţenii despre avantajele medierii, punând accentul pe latura umană, explicând concis şi pe înţelesul tuturor în ce constau aceste avantaje şi cum pot fi folosite în avantajul lor”, susţine Ana Maria Tuluc. De la 1 octombrie, potrivit unei noi legi, părțile conflictuale sunt obligate să parcurgă o primă etapă din procedura de mediere, înainte de a apela la instanță. „Considerăm necesară şi oportună organizarea de conferinţe, de workshop-uri, de sesiuni informative atât în Sibiu, cât şi în oraşele importante din judeţ”, a conchis mediatoarea sibiancă.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura