Căpușele provoacă îngrijorare

La Prefectură a avut loc, ieri, prima şedinţă din acest an a grupului tehnic de lucru pentru gestionarea în 2016 a problematicii legate de combaterea transmiterii bolii Lyme prin înţepătura de căpuşe.capusaMembrii grupului au lansat propuneri pentru elaborarea Planului de măsuri pentru supravegherea şi controlul Bolii Lyme în judeţul Sibiu, în anul 2016. Medicul epidemiolog Georgeta Marga a prezentat o analiză privind evoluţia acestei boli la nivel judeţean în anul 2015, cât şi informaţii despre persoanele care au primit îngrijiri pentru înţepături de căpuşe la spitalele din judeţ în anul anterior. În anul 2015 s-a înregistrat o creştere explozivă a numărului de persoane cu înţepături de căpuşe prezentate la spital (1.713, faţă de 985 în anul 2014) şi o creştere a numărului de cazuri de boală Lyme – 63. „În cadrul alertei epidemiologice pentru 2016, lansată în urmă cu două săptămâni, Direcţia de Sănătate Publică a reinstruit furnizorii de servicii medicale privind supravegherea bolii şi conduita după expunerea la căpuşe. Având în vedere încălzirea mai rapidă a vremii din acest an, ne aşteptăm la o creştere a riscului de expunere la contactul cu căpuşele, întrucât sunt mai numeroase activităţile în aer liber (munci agricole, picnic etc.).Mesajul meu către populaţie şi instituţie este moderaţie în toate activităţile cuprinse în plan”, a arătat dr. Marga.

Prefectul va monitoriza planul de acțiuni

Planul de acţiuni va cuprinde şi în acest an acţiuni de dezinsecţii în zonele verzi, cosirea ierbii din parcuri, aliniamente stradale, zone de blocuri, monitorizarea zonelor cu infestare şi identificarea unor zone considerate cu risc biologic ridicat. De asemenea, sunt cuprinse şi acţiuni de informare a populaţiei cu privire la Boala Lyme, prin distribuirea unor pliante în unităţile de învăţământ şi prin comunicate de presă emise de instituţiile cu atribuţii în domeniu. Sesiuni de informare vor avea loc şi în rândul angajaţilor din domeniile considerate cu risc profesional, cum ar fi silvicultura. „Vom monitoriza cu atenţie ca şi în acest an toate instituţiile cu atribuţii în domeniul supravegherii şi controlului Bolii Lyme să îşi facă treaba cât mai bine, astfel încât să prevenim şi să reducem pe cât posibil apariţia a noi cazuri de borelioză în judeţul Sibiu”, a dat asigurări prefectul Vasile-Cristian Roman.

Planul de măsuri va fi prezentat în Colegiul Prefectural pe 27 aprilie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*