Sibienii nu mai au timp de „digerat“ înfrângerea de sâmbătă de la Sf. Gheorghe, cea de-a 4-a din 2023 și a 10-a din întreg sezonul. Mâine de la ora 16 revin pe noul Stadion Municipal pentru partida din antepenultima rundă a sezonului regulat, urmând să întâlnească Universitatea Cluj.
(articol de Dan GREAVU)
Fără victorie în acest an, cu șase meciuri jucate, elevii lui Măldărășnu par să se fi împăcat în sfârșit cu ideea de a lupta pentru supraviețuire. Cele 9 puncte „confiscate“ de FRF, după un start de sezon formidabil, au afectat grav moralul în vestiar, iar toate încercările lui Marius Măldărășanu și a staff-ului tehnic de a opri deriva au fost sortite eșecului. Mereu cu fruntea sus în acest an, chiar și fără rezultate, jucătorii au arătat determinare, dorință de a demonstra că sunt valoroși. După partida de la Sepsi am văzut însă capete plecate, resemnare. Trenul lor a plecat din gară…. Va trebui să aștepte altul, care cine știe când va veni.
Cu vântul în pânze, jucătorii FC Herrmannstadt sperau la mai mult, după ce câștigaseră respectul tuturor, intraseră în echipele etapelor, în vizorul selecționerilor, a impresarilor. Acum, până și pariorii și-au domolit entuziasmul. FC Hermannstadt a revenit în șase etape la statutul de echipă nou promovată, cu șanse la evitarea retrogradării.
Proiectul dezvoltat la Sibiu de președintele Dani Coman, Marius Măldărășanu și Radu Neguț, cu sprijinul acționarilor, rămâne însă unul solid. Sibiul are la această oră o echipă valoroasă, cu un antrenor care a reușit performanța de a readuce Sibiul în primul eșalon în chiar primul sezon de la retrogradare. Mai mult, a făcut din FC Hermannstadt „sperietoarea“ Superligii, cu victorii la liderul Farul și campioana CFR Cluj.
Moralul scăzut acum atât în vestiar, cât și-n tribune, poate fi refăcut doar printr-o victorie. Un rezultat care poate restarta FC Hermannstadt în pragul fazei a doua a campionatului, când lupta va fi cu adevărat dură. Se va juca în manșă unică 9 etape, iar cine intră cu capul plecat are șanse mari să coboare la final în Liga2.
Mâine, cu Universitatea Cluj (locul 12), FC Hermannstadt are o nouă ocazie de a schimba starea de spirit la Sibiu. N-a jucat deloc rău în acest an, dar i-a lipsit ceva. Un gol care să o aducă în avantaj. E nevoie de victorie pentru a depăși „șepcile roșii“ în clasament.
Universitatea a venit anul acesta în Superligă la baraj și nu obișnuiește să pună prea mari probleme în deplasare. Pe terenuri străine a învins o singură dată (1-0 la Mioveni, în septembrie 2022) și a scos doar 4 remize (la FCSB în prima etapă, la Voluntari – în august, la Botoșani în octombrie și la Ploiești, cu Chiajna, în urmă cu 2 etape).
A început anul însă destul de bine, odată cu instalarea la cârma echipei a lui Ioan Ovidiu Sabău, având un singur eșec în 6 partide (2 victorii și 3 remize) și urcând 2 poziții în clasament, de pe 14 pe 12.
Cel mai probabil, „șepcile roșii“ se vor baricada în jumătatea proprie, mulțumiți cu o remiză, care să-i păstreze peste noi în clasament. Vor încerca totodată să dea lovitura pe contraatac, cu Dan Nistor la serviciu și Thiam în mare formă, atacantul reușind o dublă sâmbătă cu FC Botoșan (scor final 2-0).
La Sibiu, Marius Măldărășanu își recuperează rând pe rând jucătorii, astfel că este posibil să îl vedem pe Alhassan încă din primul 11, iar pe parcursul jocului și pe Gabi Iancu, atacantul adus de curând la echipă pentru a impulsiona ofensiva. Revine și Opruț, suspendat runda trecută. Va lipsi Mino Sota, suspendat, Ene și Popescu sunt incerți, ambii acuzând ceva probleme medicale.
În tur, în octombrie pe Cluj Arena, Universitatea ne-a „tăiat“ cu Briceag (min. 83), pentru un 1-0 norocos, mai ales că a jucat ultima jumătate de oră în inferioritate numerică, după eliminarea lui Horșia (min. 62). A fost un joc echilibrat, cu puține faze de poartă.
Programul etapei a 28-a
Marţi, 28 februarie
Ora 16.00 FC Hermannstadt – U Cluj
Ora 18.00 Chindia – U Craiova 1948
Ora 20.30 Farul – Sepsi
Miercuri, 1 martie
Ora 16.00 CS Mioveni – FC Voluntari
Ora 18.00 Universitatea Craiova – FC Argeş
Ora 20.30 FC Botoşani – Rapid
Joi, 2 martie
Ora 17.00 CFR Cluj – UTA
Ora 20.00 FCSB – Petrolul