Captură de cuțite de bucătărie false

Polițiștii din Agnita au desfășurat vineri acțiuni specifice pe linia prevenirii și combaterii comerțului cu produse contrafăcute.

Astfel, între orele 10,00 – 14,00, în orașul Agnita, polițiștii au prins doi localnici, în vârstă de 34, respectiv 53 de ani, în timp ce desfășurau activități de comerț ambulant, oferind spre vânzare produse de uz casnic, susceptibile a fi contrafăcute.

Polițiștii au confiscat 51 de cutii cu cuțite de bucătărie, în valoare de 5.000 de lei.

Cei doi bărbați sunt cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comerț cu produse contrafăcute, în conformitate cu prevederile articolului 102 alin 1 lit b din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*