Cantus Mundi și Mesagerul de Sibiu vă invită la Gala de Crăciun!

Joi, 12 decembrie, începând cu ora 17.30, la Casa Armatei, 11 coruri de copii din județul Sibiu, parte a Programului Național Cantus Mundi, vor susține o un spectacol de cânt coral dedicat sărbătorilor de iarnă și copilăriei, în cadrul Galei de Crăciun Cantus Mundi.

300 de copii și tineri din corurile „Anastasion” și „Tamarix Vox”, dirijor Ioan Motronea, „Corul Mămăruțelor” al Școlii Gimnaziale nr. 21, dirijor Crina Constantinescu, „Laudate Dominum”, dirijor Delia Cobușteanu, „Corul Mămăruțelor” al Grădiniței nr. 33, dirijor Adelina Maria Ștef, Corul Colegiului Tehnic Agnita, dirijor Maria Elena Andrei, „Anastison”, dirijor Cătălina Dumitrean, „Greierașii” și „Concertino”, dirijor Dumitru Cîmpean, „Prietenii Muzicii”, dirijor Mirela Elena Surugiu și „Sing for 1”, dirijor Ovidiu Paros, vor încânta publicul din Sibiu cu colinde și lucrări corale special pregătite de sărbători.

Gala de Crăciun Cantus Mundi Sibiu se înscrie în seria celor 14 Gale Cantus Mundi naționale și locale, care se desfășoară între 7 și 22 decembrie, reunind pe scenele din toată țara peste 5.000 de copii și tineri.

„Programul Național Cantus Mundi vine în această iarnă cu foarte multe surprize. 14 gale Cantus Mundi de Crăciun se desfășoară în toată țara în luna decembrie. Spiritul sărbătorilor, sunetul Madrigalului și vocile copiilor din Cantus Mundi vor aduce românilor liniște, puritatea copilăriei și emoție”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Programul Național Cantus Mundi este una dintre cele mai importante realizări ale Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, care anul acesta susține trei concerte extraordinare de Crăciun, în București, toate sold out. La evenimentele din București participă alți peste 1.500 de tineri coriști care fac parte din comunitatea Cantus Mundi și care au astfel prilejul să cânte pe scena Ateneului Român, în cadrul Galei de Crăciun Cantus Mundi, dar și alături de mentorii lor, membrii renumitului ansamblu.

Gala de Crăciun Cantus Mundi Sibiu se desfășoară cu sprijinul Primăriei Sibiu și al Casei Armatei.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat în 2011 de reputatul dirijor Ion Marin și derulat alături de membri ai Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 8 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.400 de coruri. Peste 48.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate. În 2019, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a împlinit 56 de ani de activitate neîntreruptă, devenind astfel unul dintre cele mai longevive ansambluri corale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*