Cântecele din Țara Oltului, salvate pentru posteritate

Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” organizează evenimentul de închidere a proiectului „Cântece din Țara Oltului”.

Evenimentul va avea loc astăzi, de la ora 12.00, în sala de conferințe a Cercului Militar din Sibiu. „Vor lua cuvântul doamna Silvia Macrea, manager de proiect, prof. univ. dr. Ilie Moise, etnolog, precum și membri ai echipei de proiect. Cu acest prilej, vor fi prezentate rezultatele cercetărilor în teren și evenimentele organizate în cadrul proiectului Cântece din Țara Oltului, primul demers de valorificare a a importanței folclorului muzical în cultura tradițională din Țara Oltului – subzona Avrig. Ne vor fi alături membri ai comunităților din Avrig, Racovița, Turnu Roșu, Sebeșu de Jos și
Săcădate, colaboratori în cadrul acestui proiect”, transmite Maria Barna, consultant artistic în cadrul CJCPCT  „Cindrelul – Junii” Sibiu.

Satul Săcădate

Proiectul „Cântece din Țara Oltului”, finanțat de AFCN, s-a derulat în perioada 5 iunie – 14 noiembrie și a fost realizat în parteneriat cu Institutul de Cercetări Socio – Umane Sibiu, Asociația Folcloriștilor și Etnografilor din Județul Sibiu, Asociația Creative Transylvania, Asociația Culturală Ceata. Echipa de proiect este formată din: Silvia Macrea – manager de proiect, Maria Barna, Cozmina Costiniuc, Gabriela Negru, Cosmin Verde – cercetători, Deborah Faoro – specialist organizare proiect, Lenuța Cristea – organizator relații, Gheorghe Roman Bogdan – operator foto, Ovidiu Mărginean – operator video.

„Am considerat că acest demers este unul imperios necesar, având în vedere că disoluția cântecului tradițional este tot mai accentuată, că performerii autentici vocali și  instrumentali sunt tot mai puțini, iar împrumuturile din alte zone folclorice sunt vizibile în cadrul manifestărilor cultural-artistice”, a declarat Silvia Macrea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*