Ca în fiecare an, primăvară a venit cu pregătiri intense pentru confecționarea mărțișoarelor la Atelierul de Creație al Crucii Roșii Sibiu.
FOTO: Crucea Roșie Sibiu
„Sub îndrumarea colegelor noastre de la birou, voluntarii cei mai tineri dar în special cei mai vârstnici, au realizat anul acesta o gamă de mărțișoare superbe. În cadrul întâlniriilor săptămânale de la sediul nostru, voluntarii seniori au participat la aceste ateliere de terapie prin artă și din mâiniile lor au ieșit minuni artizanale.
Mare parte le-am comercializat pentru a ne susține cauzele umanitare, dar o bună parte le-am donat celor mai vulnerabili.
Printre aceștia, sunt și prietenii noștri, vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada George Coșbuc care au fost vizitați de voluntarii noștri seniori. A fost cu cântec și voie bună pentru venirea Primăverii. Nu doar doamnele au primit mărțișoare, ci toți cei 69 de locuitori ai căminului care ne-au primit ca de fiecare dată cu mare emoție.
Mulțumim pe această cale tuturor sibieniilor și companiilor care au achiziționat Mărțișoare confecționate manual de noi, susținându-ne astfel activitatea umanitară. Primăvară cu bucurie și sănătate tuturor!”, a transmis Raluca Morar, Director Crucea Roșie Sibiu.