Caniculă. Persoane prăbușite pe stradă? Cum circulăm pe căldură?

Vremea caniculară nu este deloc prietenoasă cu șoferii și pasagerii autovehiculelor, dar nici cu pietonii. Pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere în această perioadă dificilă din punct de vedere meteorologic polițiștii recomandă conducătorilor auto:

Înainte de a pleca la drum efectuați o verificare tehnică elementară a stării autovehiculului;

  • Asigurați-vă că sistemele de răcire, iluminare, frânare sunt în stare foarte bună de funcționare;
  • Asigurați-vă că presiunea din pneuri este cea indicată. Țineți cont de faptul că, la temperaturi ridicate, pe distanțe mai lungi și viteze mari, crește considerabil riscul ca pneul să explodeze;
  • Asigurați-vă că sistemul de climatizare funcționează în parametri optimi;
  • Dacă intenționați să parcurgeți distanțe mai mari, luați în considerare plecarea dis-de-dimineață sau seara, când temperaturile devin mai acceptabile;
  • Sub nicio formă nu lăsați copiii sau animalele de companie în autovehicul când lipsiți din auto;
  • Folosiți parasolare pe geamurile laterale spate îndeosebi pentru protecția copiilor. Aveți în vedere faptul că partea din spate a habitaclului are întotdeauna o temperatură mai mare decât partea din față. Astfel, asigurați-vă că sistemul de climatizare este fixat corect și util pentru toți ocupanții mașinii;
  • Dacă pe parcursul călătoriei, simțiți/vedeți fum ieșind de sub capota mașinii, URGENT trageți pe dreapta într-un loc sigur, opriți motorul, coborâți, scoateți din mașină toți pasagerii și îndepărtați-vă de auto. Nu încercați să deschideți imediat capota întrucât riscul de aprindere este foarte ridicat. Apelați obligatoriu la un service specializat. În cazul în care sunt persoane rănite, apelați 112;
  • Asigurați-vă că din autovehicul nu vă lipsește un kit de urgență format cel puțin din: suficiente lichide, hrană neperisabilă, cabluri de curent, cabluri de tractare, lanternă funcțională, trusă medicală;
  • Folosiți ochelari de soare sau parasolare! Atenție la efectul de sirenă (percepție distorsionată a configurației drumului, risc de orbire)!
  • Înainte de a porni la drum, asigurați-vă că bateria telefonului este încărcată complet!

În ceea ce privește pietonii, Poliția amintește că temperaturile ridicate accentuează considerabil oboseala șoferilor, astfel încât recomandarea principală este aceea de a se asigura foarte bine înainte de a se angaja în traversarea drumului, inclusiv când fac acest lucru pe trecerile semaforizate: Nu traversați până când șoferii nu opresc pentru a vă acorda prioritate!

În cazul în care, fie pieton, fie șofer sau pasager, observați persoane prăbușite pe stradă, apelați de urgență serviciul unic pentru situații de urgență 112.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*