Candidații la Bacalaureatul de toamnă au emoții în așteptarea rezultatelor finale

Rata de promovare în a doua sesiune a examenului de Bacalaureat este de 26,9% şi nu s-a obţinut nicio medie de 10, iar rata de reuşită în județul Sibiu este de 31,71%, informează Ministerul Educaţiei Naţionale.

Potrivit unui comunicat al ministerului, rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat se situează la 26,9% – rezultate înainte de contestaţii, în creştere cu 0,9% faţă de sesiunea de toamnă a anului trecut (26%).

Dintre absolvenţii care au promovat, 7.050 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 2.553 de candidaţi din promoţiile anterioare, relevă sursa citată.

Conform MEN, din totalul celor 45.120 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 35.642 de candidaţi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 119 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nu s-a înregistrat nicio medie de 10.

Procente de promovare peste 30% s-au înregistrat în judeţele Neamţ (37,52%), Dolj (36,86%), Olt (34,32%), Cluj (31,77%), Sibiu (31,71%), Bacău (31,19%), Gorj (30,75%), Alba (30,35%) şi Vaslui (30,33%). Rata de reuşită în Capitală este de 26,65%. Judeţe situate sub 20% sunt Giurgiu (15,82%) şi Ilfov (15,40%).

Media minimă de promovare a examenului este 6, iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5. Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Rezultatele finale vor fi făcute publice joi, 6 septembrie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*