Candidat-surpriză

 

Fostul subprefect Florin Orlăţan va fi contracandidatul Ralucăi Turcan în colegiul electoral nr. 2 pentru Camera Deputaţilor, din municipiul Sibiu. PSD şi-a definitivat, săptămâna aceasta, lista candidaţilor pentru alegerile parlamentare din decembrie. Astfel, pentru colegiul de deputaţi nr. 3 (Mediaş şi împrejurimi) a fost desemnat actualul parlamentar social-democrat Gheorghe Roman, pe colegiul 4 (Valea Hârtibaciului – Valea Secaşelor) va fi Ioan Axente, adjunctul de la Protecţia Consumatorului, iar în colegiul 5 (Valea Oltului) candidează Gheorghe Frăticiu, viceprimarul din Avrig. De asemenea, senatorul medieşean Viorel Arcaş va încerca să obţină un nou mandat pe colegiul 3. La rândul lor, liberalii vor să câştige colegiul 1 de deputaţi (municipiul Sibiu) cu artistul Ioan Tămâian şi cel cu numărul 6, unde va lupta din nou Mircea Cazan, precum şi în colegiile senatoriale 1 (municipiul Sibiu) – pentru care a fost desemnată doctoriţa Minerva Boitan şi 3 (restul judeţului, mai puţin Sibiu şi Mediaş) – prin Nicolae Neagu, actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. (D. M.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*