CANDIDAT ÎN PAPUCI DE CASĂ Manager profesionist pentru Consiliul Județean

În spatele fiecărui chip al unui afiș electoral se află un om cu pasiuni, vise, lupte proprii, realizări sau povești de viață extraordinare. Prin intermediul campaniei „Candidat în papuci de casă“, Mesagerul de Sibiu te ajută să-i cunoști pe cei care îți cer votul!

Potrivit Codului Administrativ, președintele Consiliului Județean răspunde pentru buna funcționare a administrației județene, asigură respectarea prevederilor Constituției, precum și a altor acte normative. Printre atribuții precum emiterea de avize, conducerea și coordonarea diverselor operațiuni și activități cu specific, în mintea alegătorilor, președintele Consiliului Județean e direct responsabil de bunăstarea, prosperitatea și liniștea celor 375.000 de locuitori ai județului Sibiu.

Asul din mânecă

Gabriel Tischer este, în această toamnă, asul din mâneca Forumului Democrat al Germanilor din România pentru fotoliul de președinte al Consiliului Județean Sibiu. Întreaga strategie de „joc“ se bazează pe modelul de succes „Iohannis“, dar și pe abilitățile, pregătirea, capacitatea de muncă și experiența a unui transilvănean cu dublă cetățenie, română și germană, care iubește provocările și nu se dă în lături într-o luptă cu mize majore.

Dacă arunci o scurtă privire pe CV-ul lui, constați că are la activ mulți ani de management și administrare de societăți private și de stat aflate pe întreg teritoriul României, de la Iași, Buzău și Caransebeș, până la Ploiești sau Cluj. Din 2017 îl găsim la Sibiu, unde până în prezent ocupă funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Regiei Autonome Aeroportul Internațional Sibiu. De menționat sunt și anii de implicare în proiectele cu tentă socială și culturală, precum cele de combatere a sărăciei, înființarea de magazine sociale sau dotarea spitalelor. Priceperea, seriozitatea și abilitățile de leadership îi sunt dovedite și de declarația de avere. De altfel, ultima declarație de avere, completată la mijlocul lunii iunie 2020 și publicată pe site-ul aeroportului arată venituri nete pentru ultimul an fiscal încheiat de aproximativ 130.000 lei, dividende încasate de 21.000 lei și venituri din executări silite de 90.703 lei.

Valori fundamentale

E mândru de valorile care l-au format ca om, dar și de fericirea și liniștea date de acestea. „Fiecare etapă din viață a avut un rol important în dezvoltarea personalității mele. Am crescut într-o familie în care am deprins valorile fundamentale pe care nu le-am trădat niciodată: credința, demnitatea, respectul, adevărul… Școala m-a format intelectual și m-a pregătit pentru carieră. Familia m-a desăvârșit ca structură sufletească și mi-a consolidat sentimentul responsabilității și conștiința că trebuie să las în urma mea ceva de valoare.

Lecții de viață? Complexă temă! Îmi vine în minte o vorbă a socrului meu, care mi-a dat mult de gândit: fericirea constă în liniște. Am învățat că liniștea interioară o obții atunci când ceea ce gândești, cu ceea ce simți și cu ceea ce spui sunt în deplin acord.

Am învățat că în tot ceea ce faci trebuie să te implici cu responsabilitate, curaj și respect față de parteneri. Am învățat că atunci când nu ai forța sau puterea să schimbi ceea ce este important, nu trebuie să eziți să soliciți și să accepți sprijin. Știu că nu toți te plac sau te acceptă, dar cu cât înțelegi lucrul acesta mai devreme, cu atât vei putea gestiona mai bine relația cu ei. Aș mai putea spune multe, dar închei cu lecția cea mai importantă: acolo unde nu există valori, nu există valoare“, ne-a mărturisit Tischer.

Muzica, pasiune de o viață

E imposibil să nu-l fi remarcat, de-a lungul anilor, pe scenele festivalurilor de gen din Sibiu. Sunt memorabile momentele când urcă pe scena Cibin Fest și își dăruiește toată ființa pentru buna dispoziție a mesenilor și bifarea încă a unei ediții de succes a festivalului berii: „Sunt un pasionat ascultător de muzică, în special jazz, blues, country, pop și rock. Ceea ce a reprezentat inițial un mod de relaxare, în timp, s-a transformat în pasiune, luând o formă concretă în urmă cu 10 ani, când am descoperit instrumentul care mă fascinează, chitara bas. Sunt convins că o pasiune statornică dă culoare și dinamism vieții și, în plus, te definește ca om“, mai spune candidatul FDGR pentru postul de președinte al Consiliului Județean. Un alt proiect de suflet este festivalul de jazz de la Sibiu, în a cărui organizare a fost implicat mulți ani, încă de la începutul studenției, în compania unor mari iubitori ai genului: prof. Nae Ionescu, Emilian Tantana, Florian Lungu, J.K.H. Schmidt, Mihai Chiorean și mulți alții.

Pasiunea pentru muzică are însă rădăcini mai vechi care vin din familie. Bunicul său cânta la pian, iar fratele lui, menționat în „Dicționarul sașilor transilvăneni“, a fost un excepțional violonist care a studiat la Academia de Muzică din Viena. „Antecedentele“ familiei l-au determinat de mic să studieze chitara și pianul. În adolescență, împreună cu alți pasionați de muzică, a fondat trupele Joyband și Hermannstadt07.

Mereu în mișcare

Lista pasiunilor nu se termină însă cu muzica. Tischer iubește și își menține sănătatea, făcând sport împreună cu toți membrii familiei sale. Ai șansa să-i regăsești împreună pe aleile Muzeului ASTRA unde aleargă des sau merg cu bicicleta. Fac drumeții montane, schiază sau înoată. „Îmi place muntele, schiez, înot, merg cu plăcere cu bicicleta, mă bucur mereu de activitățile în familie, pentru că asta înseamnă timp de calitate. Lectura, filmele, o plimbare cu câinele compensează agitația cotidiană. Iubesc centrul istoric al Sibiului, prefer plimbările prin Muzeul ASTRA, fac deseori drumeții în zonele montane“, completează el.

Împreună pe fotoliul de președinte

Crede că doar împreună putem să facem față vremurilor actuale. Cum nu e ușor, avem nevoie de încredere și credință. „Este evident că lumea se reconfigurează, iar acesta este momentul de care depinde ceea ce va urma. Puterea noastră de a accepta schimbarea și de a pune stâlpii de susținere ai noii societăți este fundamentală. Atitudinea fiecărui cetățean față de problemele societății va face diferența între o lume care – să fim sincere – își trăia din plin apogeul și o alta în care să restabilim valori care să aducă un confort existențial la toate nivelurile societății. Lumea are nevoie să-și recapete încrederea în sine și în ceilalți. Cred într-o conștiință socială construită individual și în faptul că doar împreună putem restabili echilibrul pe care ni-l dorim cu toții“, susține candidatul FDGR.

Mandatul sibienilor

Când vine vorba de o strategie pertinentă și viabilă pentru următorii patru ani, Gabriel Tischer mizează pe o viziune sănătoasă asupra economiei, un sistem sanitar puternic și un mediu rural dezvoltat. „Expertiza mea în zona de business este un atu pe care vreau să-l folosesc în avantajul sibienilor, atât din mediul urban, cât mai ales din mediul rural, prin inițierea de programe care să mențină activitatea firmelor sibiene și a serviciilor publice vitale care deservesc localitățile. Județul Sibiu are nevoie de susținerea și finanțarea corespunzătoare a rețelei de instituții sanitare cu rol curativ și de prevenție în mediul rural, în zonele cu populație care se încadrează în grupa de risc“, arată el.

Iar pentru că orgoliile politice nu fac niciodata casă bună cu dezvoltarea, Tischer vrea să îngroape securea războiului cu celelalte partide politice sau contracandidați.

GABRIEL TISCHER | candidat FDGR: „Orgoliile politice dispar în astfel de momente, când cu toții ar trebui să avem aceeași agendă și un obiectiv prioritar: ieșirea, cu bine, la liman, cu pierderi cât mai mici. Așadar, viziunea mea privind conducerea județului Sibiu se întemeiază pe principiul unui parteneriat stabil, construit pe încredere reciprocă și valori comune. Consiliul Județean trebuie să fie un pol de coeziune și nu de putere și/sau autoritate prost înțeleasă, un partener echitabil și echidistant pentru toți cetățenii și pentru toate primăriile din județ.“

Viorica MAIER

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*