Horațiu Marin, candidatul ALDE pentru Primăria Sibiu, se prezintă ca om al justiței, prin exercitarea profesiei de avocat, ca om al administrației, prin funcția de subprefect al județului Sibiu pe care a ocupat-o, ca promotor al valorilor românești care îl reprezintă, ca om de echipă și ca prieten devotat.
Cum a venit dorința de a ajunge primar al Sibiului?
Încă din adolescență m-am implicat în acțiuni civice pentru că am fost întotdeauna inspirat de sloganul „Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” (Mahatma Gandhi). Dacă îmi doresc o comunitate armonioasă, în care să crească copiii mei, consider că trebuie să contribui la construcția ei. Am conștiința faptului că singur nu poți schimba lumea, dar printr-un efort colectiv eu cred că s-ar ajunge la un echilibru. Sibienii merită un lider care este conștient de unitatea în colectivitate și merită implicare din partea autorităților locale, pentru că un bun primar trebuie să să garanteze serviciile, binele public și participarea cetățenilor la viața locală.
Care este prima acțiune pe care vreți să o faceți în calitate de primar?
Eu sunt omul care militează pentru transparență decizională și consider că inițiativele cetățenilor sunt binevenite și oferă un feedback important pentru eficientizarea serviciilor Primăriei. Pentru a răspunde încrederii acordate de către sibienii care mă vor vota, prima acțiune va fi să constitui „Serviciul de inițiative pentru cetățeni” care va permite cetățenilor să participe activ la deciziile care le afectează viața și să își rezolve rapid plângerile sau problemele. „Serviciul de inițiative pentru cetățeni” va fi constituit cu scopul de a promova o comunicare directă între primar, administrația orașului, instituțiile publice și întreprinderile publice, pe de o parte, și cetățenii pe cealaltă parte. Cetățenii vor putea fi asistați personal, prin telefon, fax, e-mail, poștă și un serviciu web. Îmi doresc o comunicare cu sibienii pe parcursul întregului mandat.
Care sunt cele mai mari realizări de care sunteți mândru?
Printre realizările din administrația publică aș enumera, în cadrul mandatului de subprefect al județului Sibiu, buna funcționare a Instituției Prefectului în acea perioadă, sprijinut de toți colegii mei din Prefectură cu care am avut o excelentă colaborare. Am contribuit la acțiuni de amploare pentru rezolvarea unor situații de forță majoră, cum au fost inundațiile din județ și apoi sprijinul pentru reconstrucția pagubelor. Am avut onoarea să mă implic în organizarea unor acțiuni internationale de amploare, cum a fost Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană organizat la Sibiu, dar și în organizarea vizitei, la Sibiu, pentru Sanctitatea Sa Papa Francisc.
Cum ați vrea să arate orașul copiilor dvs.?
Îmi doresc pentru copiii mei un oraș sigur, un oraș curat și nepoluat în care există spații verzi în toate cartierele, un oraș în care educația să primească atenția cuvenită din partea Primăriei prin asigurarea capacităților de învățământ necesare, dar și prin reabilitări și dotări ale spațiilor de învățământ, adecvate standardelor europene, un oraș antrenant din punct de vedere al posibilităților oferite pentru activități recreative, cu specific adecvat pentru tineret, aici fiind luată în calcul și construcția unui aquapark, un oraș în care sportul este încurajat și susținut prin rezultate concrete: piste de biciclete, stadion, complex sportiv.
Ce ați prezenta unui turist venit pentru prima dată în Sibiu?
Prima dată aș prezenta unui turist centrul orașului, iar ca obiective principale de referință aș menționa Turnul Sfatului, simbolul orașului nostru, Muzeul Brukenthal, Catedrala Mitropolitană și Biserica Evanghelică, Podul Minciunilor, dar și sistemul de fortificații. Apoi ne-am îndrepta spre Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” și Grădina Zoologică.
Care sunt locurile din Sibiu unde iubiți să vă relaxați?
Parcul Sub Arini este locația din Sibiu pe care o consider cea mai relaxantă. Pot spune că, de fiecare dată când programul ne permite, eu și familia mea fie ne plimbăm, fie alergăm, fie pedalăm pe bicicletă, fie vizităm locurile de joacă din Parcul Sub Arini, fiind așadar o locație de deconectare și recreere pe care o apreciem.
Sunt un iubitor și susținător al sportului. Joc fotbal săptămânal, merg cu bicicleta, practic motociclism off-road de fiecare dată când timpul îmi permite. Am participat și la Maratonul Sibiului și susțin pe deplin aceaste inițiative care combină bucuria de a alerga cu cea de a dărui. În sezonul rece sunt adeptul sporturilor de iarnă: ski, snowboarding. Acesta este modul meu preferat de recreere, practicând activități sportive. Sportul este benefic atât pentru sănătate, autodisciplină, dar și ca activitate socială, de echipă.
Care este mâncarea care va încântă cel mai tare papilele gustative?
Ca și fel principal din gastronomia locală, aș menționa preparatele din carne de miel (friptură, drob), dar și clătitele cu branză de burduf. Sunt un adept al produselor alimentare provenite de la producători locali, sibieni.
Care sunt valorile și principiile după care vă ghidați în viață?
Am fost educat să cred în valori și principii morale care să mă ghideze în viață și care să mă inspire și motiveze în același timp, oferindu-mi energia și pofta de viață pentru a face ceva semnificativ. În acest sens, iertarea, cinstea, libertatea, iubirea, respectul faţă de viaţă şi stăpânirea de sine sunt doar câteva din valorile morale în care eu cred cu adevărat.
Cum puteți contribui la creșterea economiei orașului?
În contextul pandemiei COVID-19, voi analiza statisticile locale pentru a lua măsuri care să nu afecteze și mai mult activitatea economică din municipiul Sibiu, având în vedere faptul că mediul economic este slăbit, iar măsuri luate pripit pot afecta şi mai mult nu doar oamenii de afaceri, ci locurile de muncă pentru sute de cetățeni ai comunității sibiene. Voi veni cu măsuri locale de sprijin al mediului economic în pandemie (scutire la impozit pe clădiri şi maşini, reduceri de taxe locale etc.). Voi considera o prioritate accesarea fondurilor europene nerambursabile de către administrația locală. Voi susține investitorii privați care vor asigura locuri noi de muncă și implicit o creștere economică la nivel local. Voi susține producătorii locali și modernizarea piețelor agroalimentare și voi căuta soluții de subvenționare/reducere a tarifelor pentru închirierea tarabelor. Voi facilita concentrarea firmelor de tehnologie IT, industrie, dar și a nucleelor de cercetare academică pentru a transforma Sibiul într-un centru regional industrial și de cercetare de referință pentru regiunea Centru și nu numai. Totodată, Zona Metropolitană trebuie construită juridic. Pentru aceasta voi concretiza parteneriatul cu administrațiile învecinate, esențial pentru dezvoltarea economică și mai ales pentru bunăstarea socială a locuitorilor cu domiciliu în afara municipiului Sibiu, dar care își desfășoara activitatea profesională pe raza municipiului Sibiu. Am deplina convingere că un oraş bazat pe dezvoltare economică sustenabilă asigură o creştere durabilă cu impact social real și în această direcție voi angrena eforturi dedicate ca viitor primar al municipiului Sibiu.
Ce i-ați spune unui votant din Broscărie?
Mesajul meu este același pentru toți votanții sibieni: implicarea face diferența! Așadar, i-aș transmite în primul rând cât de importantă este contribuția fiecărui cetățean la construcția unei comunități care să răspundă nevoilor fiecăruia, încurajând participarea la procesul electoral prin exprimarea votului și în același timp mi-aș dori să îmi fie comunicate așteptările sale, în calitate de cetățean, de la un viitor primar.
HORAȚIU MARIN | candidat ALDE la Primăria Sibiu: „Iubesc Sibiul și sibienii. Tocmai de aceea îmi doresc să pot contribui la un salt valoric al orașului nostru. Comunitatea sibiană este una responsabilă și dedicată. Acest lucru s-a văzut cel mai recent, încă de la primele semne ale răspândirii virusului COVID-19, în modul responsabil în care sibienii s-au mobilizat și au acționat încă dinainte ca unele măsuri să fie impuse în mod obligatoriu la nivel național. Iar cu Sibiul ne mândrim în țară, în lume. Avem cultură, muzee, teatru și asta se datorează tot comunității care îl populează.“