Când plouă şi ce temperaturi aduce luna noiembrie

Meteorologii au publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 3 noiembrie – 1 decembrie.

foto: Mesagerul de Sibiu

Săptămâna 03.11.2025 – 10.11.2025

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile nord-vestice, iar în rest se situa în jurul celui normal pentru această perioadă.

Săptămâna 10.11.2025 – 17.11.2025

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 17.11.2025 – 24.11.2025

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate decele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate în zonele montane.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 24.11.2025 – 01.12.2025

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile.