Când pică Paștele în 2023. Paștele ortodox și catolic. Câte zile libere avem

Regula după care se calculează data la care pică Paștele a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în anul 325 e.n, potrivit crestinortodox.ro.

Determinarea datei se face raportat la două fenomene importante: echinocțiul de primăvară, care în 2023 va avea loc pe 20 martie, și următoarea lună plină, adică pe 6 aprilie.

Paștele în 2023, potrivit calendarului ortodox

Potrivit calendarului ortodox, în 2023, sărbătoarea Paștelui va fi pe 16 aprilie. Cu toate că data la care se sărbătorește Paștele variază de la an la an, sărbătoarea cade tot timpul într-o zi de duminică.

Paștele în 2023, potrivit calendarului catolic

Paștele catolic se sărbătorește mai devreme decât Paștele ortodocșilor. Astfel, în 2023, catolocii vor sărbătorii Paștele pe 9 aprilie.

În schimb, la catolici, Postul Paștelui începe pe 22 februarie.

Zile libere legale de Paște 2023

Cu ocazia Paștelui, angajații români au parte de o minivacanță datorită celor 4 zile libere legale. Prin lege este stabilit că toată lumea are liberă Vinerea Mare și a doua zi de Paște, care pică întotdeauna lunea.

Astfel, în 2023, angajații care sărbătoresc Paștele pe rit ortodox au libere zilele de 14 aprilie, când se sărbătorește Vinerea Mare la ortodocși, 15 aprilie – zi de sâmbătă -, 16 aprilie – duminică, prima zi de Paște, și 17 aprilie – luni, a doua zi de Paște. Astfel, angajații se vor întoarce la muncă pe data de 18 aprilie 2023.

Angajații care sărbătoresc paștele pe rit catolic au liber pe 7 aprilie – Vinerea Mare la catolici, 8-9 aprilie – weekend – și 10 aprilie 2023, a doua zi de Paște.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*