Când începe viitorul an școlar și câte vacanțe vor avea elevii. Propunerile lui Cîmpeanu

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat care sunt propunerile ministerului pentru anul școlar 2022-2023. Printre propuneri sunt o vacanță în luna octombrie pentru toți elevii și revenirea vacanței din februarie.

Anul școlar viitor ar putea începe pe 5 septembrie, iar în luna octombrie va fi o vacanță pentru toți elevii din ciclurile primar, gimnazial și liceal, scrie Digi24.

„Luăm în calcul ca la final de octombrie să fie o săptămână de vacanță pentru toți elevii”, a spus ministrul Cîmpeanu, la TVR2.

Vacanța de iarnă va fi în perioada 22 decembrie 2022-8 ianuarie 2023. Apoi, s-ar putea reveni la vacanța de o săptămână din luna februarie.

„Putem lua în calcul în luna februarie o săptămână de vacanță… Decizia se va lua în interesul elevilor din punct de vedere pedagogic și pentru a-i ajuta să facă sport… Întâmplător se suprapune pe intersele HORECA, dar pe primul plan sunt interesele copiilor”, a explicat Sorin Cîmpeanu, potrivit Mediafax.

Vacanța de Paște ar trebui să fie în intervalul 7-18 aprilie, iar în luna mai se dorește organizarea unei săptămâni verzi în care elevii să învețe în afara școlii despre natură.

Toate aceste sunt idei ale ministerului și vor face parte dintr-un proces de dezbatere cu elevi, părinții și profesorii, a precizat ministrul Educației.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*