Când ar putea începe noul val Omicron în România? Epidemiolog: „E foarte posibil să fie un val al copiilor și al tinerilor”

Varianta Omicron este mai periculoasă pentru copii și tineri decât Delta. Relaxarea din vacanța de sărbători și reîntoarcerea elevilor fizic la școală ar putea agrava situația, este de părere epidemiologul Octavian Jurma.

„Delta a produs deja mai multe decese în categoria 0-19 ani în România (21 decese) decât cele 3 valuri precedente (18 decese), deși a produs doar 75% din cazurile oficiale. Omicron poate tripla cu ușurință numărul de internari în spitale în această catagorie, chiar dacă încă putem spera că nu va crește numărul de decese. E foarte posibil deci ca valul Omicron să fie un val al copiilor și tinerilor și în România”, a explicat Jurma.

Epidemiologul a mai arătat că varianta Omicron a virusului Sars-CoV-2 ar putea deveni dominantă în România în luna ianuarie, odată cu finalul sărbătorilor de iarnă și cu reîntoarcerea copiilor la școală.

Valul Omicron ar putea debuta în ianuarie

„Dacă valul Omicron va fi alimentat în următoarele săptămâni de relaxarea, socializarea și vacanțele de sărbatori și apoi de deschiderea școlilor în format fizic imediat după revenirea din vacanțe, avem aproape o certitudine că și valul Omicron va debuta la două săptămâni după dechiderea școlilor, undeva în a doua jumătate a lunii ianuarie.

Rămâne de văzut așadar dacă românii vor fi la fel de insensibili dacă pandemia va începe să ceară tribut și dintre copiii noștri, cum a fost când pandemia a decimat bătrânii noștri. Să sperăm că cei în vârstă nu vor spune și ei «lasă că mor doar tinerii»”, a mai spus Octavian Jurma, îndemnând pe această cale toți părinții să își vaccineze copiii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*